Update articol:

Coreea de Nord a “lansat un proiectil neidentificat”, afirmă armata sud-coreeană

racheta

Coreea de Nord a tras un “proiectil neidentificat”, a anunţat luni armata sud-coreeană, în ceea ce ar putea fi al patrulea test de armament din această lună pentru ţara comunistă dotată cu arma nucleară, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat spre Marea de Est”, cunoscută şi sub numele de Marea Japoniei, au declarat şefii de stat-major interarme din Coreea de Sud, cu puţin timp înainte de o confirmare din partea pazei de coastă japoneze.

“Coreea de Nord pare să fi lansat o posibilă rachetă balistică”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pazei de coastă japoneze, fără a oferi mai multe detalii despre traiectoria acesteia.

Vineri, Coreea de Nord a tras dintr-un tren două rachete tactice ghidate. Phenianul a efectuat două teste pe 5 şi 11 ianuarie, pe care le-a anunţat ca fiind rachete hipersonice.

Ca răspuns la această serie de teste, Statele Unite au anunţat noi sancţiuni săptămâna trecută, pe care Phenianul le-a calificat drept o “provocare”.

Coreea de Nord are “un drept legitim” la autoapărare, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe pentru agenţia oficială de presă KCNA.

În pofida sancţiunilor internaţionale, Phenianul şi-a dublat eforturile de a-şi moderniza armata, refuzând în acelaşi timp să răspundă apelurilor la negocieri lansate de Statele Unite.

Luna trecută, la o reuniune a partidului de guvernământ din Coreea de Nord, liderul Kim Jong Un s-a angajat să continue dezvoltarea capacităţilor militare.

Dialogul dintre Washington şi Phenian rămâne la un punct mort, iar Coreea de Nord a intrat într-o blocadă autoimpusă pentru a preveni contaminarea cu coronavirusul, lovind şi mai mult economia sa deja săracă.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026