Update articol:

Coronavirus: Prioritate pentru deplasările internaţionale esenţiale (OMS)

Sursa foto: whohqphotos.lightrocketmedia.com

Deplasările internaţionale ar trebui să se refere în primul rând la urgenţele umanitare, personalul esenţial şi repatrieri, a recomandat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), subliniind că persoanele cu risc şi vulnerabile ar trebui să evite călătoriile, relatează vineri France Presse, potrivit Agerpres.

“Ridicarea restricţiilor de călătorie ar trebui să se bazeze pe o evaluare aprofundată a riscurilor, ţinând cont de situaţia epidemiologică şi contextul local”, afirmă OMS în recomandările sale actualizate.

“OMS recomandă ca prioritatea să fie acordată călătoriilor esenţiale de urgenţă”, a declarat organizaţia în recomandările sale.

“Călătorii bolnavi şi persoanele cu risc, dintre care persoanele în vârstă şi cele cu boli cronice, ar trebui să amâne sau să evite deplasările către şi din zonele de transmitere” a virusului, adaugă organizaţia.

“Nu există niciun risc zero în ceea ce priveşte importul potenţial de cazuri (de COVID-19) într-un context de călătorie internaţională”, subliniază OMS.

“Când ţara de plecare şi ţara de sosire au aceeaşi rată de transmitere a virusului, nu există niciun risc substanţial”, dar “când ţara de plecare are o rată de transmisie mai ridicată decât cea de sosire, riscul este mai mare”, scrie OMS.

Instituţia subliniază importanţa ca punctele de intrare (porturi, aeroporturi, frontiere terestre) să dispună de “capacităţi sanitare adecvate pentru a testa, izola cazurile şi a pune contactele lor în carantină”.

Ea recomandă călătorilor să menţină distanţarea fizică, să se spele pe mâini şi să poarte masca în funcţie de situaţie, precum şi control la plecare şi sosire.

La începutul acestei săptămâni, OMS a estimat că menţinerea frontierelor închise nu este o strategie “viabilă” pentru combaterea coronavirusului, recunoscând totodată dificultatea de a avea o strategie cuprinzătoare la scară internaţională.

Multe ţări din lume îşi închid frontierele pentru resortisanţii care provin din zone de risc sau impun carantine şi teste, dar fără o strategie concertată.

BVBStiri BVB

ELECTROARGES SA (ELGS) (12/08/2020)

Raport curent - Decizie ASF - Referitor solicitare Tudor Dumitru

CONPET SA (COTE) (12/08/2020)

Disponibilitate raport S1 2020

TERAPLAST SA (TRP) (12/08/2020)

Convocare AGAO - 14.09.2020

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (12/08/2020)

Actualizare date personale membru Consiliul de Supraveghere