Update articol:

Coronavirus: Ucraina a anunţat obţinerea a 12 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

vaccin coronavirus, vaccinare, efecte secundare ale vaccinului pixabay.com

Ucraina, care nu a primit până acum nicio doză de vaccin anti-COVID-19, a anunţat vineri că a obţinut confirmarea livrării a 12 milioane de doze de vaccin produse de AstraZeneca şi Novavax, informează AFP, potrivit Agerpres.

“S-a ajuns la un acord cu privire la livrarea de vaccinuri dezvoltate” de grupul britanic AstraZeneca şi de cel american Novavax, fabricate de Indian Serum Institute, a anunţat, într-un comunicat, preşedinţia ucraineană.

“Douăsprezece milioane de doze sunt un semnal bun din partea partenerilor noştri”, a salutat promisiunea livrării preşedintele Volodimir Zelenski, citat în comunicatul de presă.

Recent, şeful statului ucrainean a vorbit public despre dificultatea de a avea acces la vaccinuri şi a cerut ajutorul UE în acest sens.

Contractele “vor fi semnate în următoarele zile”, iar primele livrări sunt aşteptate în februarie, a anunţat pe Facebook ministrul sănătăţii, Maksim Stepanov.

Cele 12 milioane de doze se vor adăuga altor 8 milioane pe care Ucraina urmează să le primească anul acesta ca parte a programului ONU Covax, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a preşedintelui, Yulia Mendel.

Guvernul de la Kiev a fost puternic criticat de opoziţia pro-occidentală pentru că nu a reuşit să încheie contracte directe cu producătorii occidentali pentru a obţine mai devreme vaccinurile.

Ucraina, o ţară cu 40 de milioane de locuitori, a înregistrat până acum aproape 1.2 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi peste 23.000 de decese.

Cu toate acestea, mai mult de jumătate din ucraineni, între 52% şi 56%, au declarat că nu sunt pregătiţi să se vaccineze, potrivit unui sondaj recent.

BVB | Știri BVB
ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (26/11/2025)

Disponibilitate raport trim 3 2025

Municipiul Resita (RES33E) (26/11/2025)

Plata cupon nr 4 & calcul rata dobanda pentru al 5-lea cupon

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (26/11/2025)

Disponibilitate raport consolidat trimestrul III 2025

Erste Group Bank AG (EBS) (26/11/2025)

Notificare - detineri < 5%

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (26/11/2025)

Informare privind scrisoarea CR catre Administratorul Unic al FP