Update articol:

Corpul de control al premierului, la Tarom

Foto Facebook Foto Facebook

Corpul de control al prim-ministrului a declanșat astăzi o acțiune de control la Compania Națională de Transporturi Aeriene – TAROM SA, din dispoziția premierului Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat al Guvernului.   
Obiectivele acțiunii de control constau în verificarea respectării dispozițiilor legale privind organizarea și funcționarea TAROM S.A., regulile care guvernează sistemul de administrare și control, precum și circumstanțele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018.
La finalul verificărilor, concluziile vor fi prezentate prim-ministrului Guvernului României și, după caz, vor fi comunicare instituțiilor abilitate pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.

La vara anului trecut,  Tarom a anunţat că a vândut avioane către Armenia Airways Aircompany şi a obţinut 5,48 milioane de dolari. Avioanele se aflau în conservare, din septembrie 2016.

Werner Wolff, directorul general al Tarom, declara că această tranzacţie reprezintă „o decizie strategică prin care atragem un profit semnificativ pentru compania noastră, provenit atât din vânzarea efectivă a aeronavelor, cât şi din eliminarea costurilor de conservare şi întreţinere a acestora”.

Aeronavele Airbus A310 au fost achiziţionate de către Tarom în decembrie 1992 şi au funcţionat în regim comercial până la finalul anului 2016.

 

„Valorizarea acestor active reprezintă un pas strategic important pentru Tarom, cu atât mai mult cu cât unul dintre obiectivele noastre majore în perioada următoare îl constituie optimizarea costurilor logistice şi creşterea performanţei businessului Tarom. Această valorizare este oportună nu doar prin prisma ofertei obţinute – foarte avantajoasă pentru compania noastră -, ci şi prin eliminarea costurilor de conservare şi a costurilor aferente lucrărilor de întreţinere pentru cele două aeronave, care în doar jumătate de an ajung la peste 9 milioane de dolari”,  mai declara Werner Wolff.

„Valoarea celor două aeronave a fost amortizată complet la momentul vânzării. Preţul stabilit de evaluator, respectiv 5.472.977,87 USD, a fost uşor depăşit de oferta Armenia Airways. Această ofertă este apoximativ dublă în raport cu primele oferte primite de TAROM pe parcursul anului 2017”, mai spunea comunicatul Tarom.

Decizia de valorificare a aeronavelor Airbus A310 şi a componentelor aferente se justifică mai ales prin prisma faptului că pentru operaţionalizarea acestora, în vederea reluării zborurilor comerciale, Tarom ar fi ajuns să plătească o sumă aproximativă de 26,5 milioane USD pentru următorii 2 ani, conform companiei .

 

 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (23/10/2020)

Tranzactii raportate conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

COS TARGOVISTE S.A. (COS) (23/10/2020)

Stadiu procedura insoventei

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Hotarari AGA O & E 23.10.2020