Creșterea securității energetice rămâne în continuare un obiectiv fundamental, pe care-l promovăm la nivelul Uniunii Europene, a spus Cristian Bădescu, Reprezentant cu însărcinări speciale pentru securitate energetică la Ministerul Afacerilor Externe, la cea de-a doua ediție a evenimentului BLACK SEA FORUM: ”Importanța geostrategică și economică a Mării Negre în actualul context european”, organizat de Financial Intelligence, joi, 25 februarie 2021.
Vorbind de exploatarea gazelor offshore în Marea Neagră, Cristian Bădescu a apreciat că este evident că prezența unei companii americane (n.n. Exxon) are nu numai marele avantaj din punct de vedere economic, din perspectiva tehnologiilor utilizate și a capacității financiare de a derula proiecte, dar are și o dimensiune importantă pe plan geostrategic, în ceea ce ne privește.
Domnul Bădescu a spus că tranziția în domeniul energetic este marcată de câteva tendințe globale – dezvoltarea producției de regenerabile, favorizată și de scăderea prețului tehnologiei, o digitalizare masivă care impune și o creștere a consumului de energie electrică, decuplarea prețului gazului de cel al petrolului. “Avem răspunsul Uniunii Europene, avem Green Deal, avem un angajament la cel mai înalt nivel în cadrul statelor membre pentru atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon și implicit de transformare energetică.
Aș vrea să mai atrag atenția asupra unor interconectări strategice dintre tehnologiile noi în domeniul energiei, cu alte domenii, cum ar fi materiile prime, care sunt la rândul lor strategice din perspectiva aparaturii pe care vrem să o utilizăm în această eră digitală. Domeniul securității cibernetice devine critic și în relație cu activitatea din domeniul energiei.”
Potrivit domnului Bădescu, toate acestea duc către o aprofundare a gândirii în ceea ce privește dimensiunea externă a acțiunii României în domeniul energiei: “Subliniez importanța atragerii unor investiții sigure, care să ne permită să folosim tehnologiile disruptive și să ne integrăm în lanțurile internaționale de producție. Pe de altă parte, un demers eficient de politică externă este esențial pentru a atinge obiectivele pe care ni le propunem. Valorificarea cât mai bună a formatelor regionale de cooperare este importantă. Mă gândesc la CESEC sau la Inițiativa celor Trei Mări, cu dimensiunea sa energetică. Toate acestea sunt instrumente la dispoziția noastră pentru a ne promova pozițiile cât mai coerent”.
Pe partea bilaterală, avem parteneriatele strategice, în primul rând parteneriatul strategic cu Statele Unite, avem o capacitate tot mai crescută de a acționa la nivelul Uniunii Europene.
Oficialul MAE a adăugat ca o abordare regională coerentă va avea fără îndoială un grad mai mare de rezultat, în condițiile în care va dicta și dialogul bilateral cu vecinii: „Creșterea securității energetice rămâne în continuare un obiectiv fundamental pe care-l promovăm la nivelul Uniunii Europene.”
Potrivit domniei sale, valorificarea potențialului offshore al Marii Negre – nu numai în privința gazelor, ci și eolian – ne va ajuta să creștem producția internă, și acesta este un element esențial în politica noastră externă în domeniul energiei.