Update articol:

Cristian Pîrvulescu: Tensiunile au fost depăşite, înţelegerea de coaliţie era schiţată de acum o săptămână

Sursa foto: facebook.com

Rezultatul negocierilor între PNL, USR PLUS şi UDMR arată că tensiunile dintre părţi au fost depăşite iar în prezent există o înţelegere de coaliţie care fusese schiţată în urmă cu o săptămână, a declarat, pentru AGERPRES, analistul politic Cristian Pîrvulescu.

El a apreciat că la momentul ultimei runde de negocieri “nervozitatea fusese consumată, poziţiile fuseseră stabilite” şi “fiecare dintre părţi şi-a atins în final obiectivele”.

Pîrvulescu spune că una din temele-cheie ale negocierilor a fost structura noului Legislativ.

“Timpul era în defavoarea participanţilor, erau obligaţi să găsească o soluţie pentru Parlament, iar soluţia pentru Parlament era esenţială pentru formarea Guvernului. Practic tensiunile au fost depăşite, există o înţelegere de coaliţie care era schiţată încă de acum o săptămână şi în câteva zile Guvernul va putea primi şi votul de învestitură, înainte sau după Crăciun – acum depinde de capacitatea celor care formează majoritatea de a organiza lucrurile în Parlament”, a adăugat el.

Analistul politic afirmă că majoritatea formată după aceste negocieri “este o majoritate pentru patru ani, pentru că nu există alternativă la ea”.

“Nu sunt sigur dacă acest Guvern va exista patru ani, va depinde de foarte multe variabile, în primul rând de situaţia internă din fiecare partid, apoi de situaţia internă şi internaţională a României – recuperarea din criză, succesul sau insuccesul vaccinării, toate lucrurile acesta vor avea implicaţii asupra guvernării. S-ar putea ca formula de guvernare să se schimbe, dar majoritatea să reziste”, spune el.

În ceea ce priveşte împărţirea ministerelor între cele trei formaţiuni, Pîrvulescu apreciază că “PNL a păstrat ministerele regaliene”. “Este adevărat că în câteva dintre ele vor fi probabil miniştrii care lucrează bine cu preşedintele Iohannis, cei care au fost deja, mă refer la Apărare şi Externe. Ministerele importante rămân la PNL”, a arătat el.

Totodată, analistul politic apreciază că USR PLUS “riscă pe câteva ministere-cheie şi au un minister esenţial în privinţa relansării economice, care este ministerul Fondurilor Europene”.

Printre domeniile ce vor fi conduse de membri USR PLUS mai sunt Justiţia şi Sănătatea.

“USR şi-a făcut o prioritate din Justiţie, în fond în perioada 2017-2018 a fost foarte activ în această direcţie şi a insistat asupra acestui minister, pe care îl consideră un minister-cheie şi va propune o serie de reforme importante, probabil că imediat când va începe să lucreze, iar Sănătatea este un minister vital, un minister riscant, dar un minister vital, pe care tot Vlad Voiculescu va reveni după patru ani”, consideră Cristian Pîrvulescu.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat vineri că PNL, USR PLUS şi UDMR au convenit asupra structurii Guvernului şi a funcţiilor de conducere din Parlament.

Florin Cîţu este propunerea de premier din partea coaliţiei iar viitorul Guvern va avea doi vicepremieri şi 18 ministere, din care 9 vor fi conduse de reprezentanţi ai PNL, 6 de reprezentanţi ai USR PLUS şi 3 de reprezentanţi ai UDMR. În ceea ce priveşte cele două poziţii de preşedinte de la Parlament, preşedintele Senatului va aparţine unui candidat din partea USR PLUS, preşedintele Camerei Deputaţilor unui candidat din partea PNL.

BVBStiri BVB

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (26/01/2021)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (26/01/2021)

Modificarea caracteristicilor etapei a doua a programului de rascumpare actiuni

TERAPLAST SA (TRP) (26/01/2021)

Raport auditor - art. 92 ind. 3 Legea 24/2017 Sem II 2020