Update articol:

Daniel Apostol: Statul trebuie să fie sensibil la modul în care economia privată poartă în cârcă povara dezechilibrului bugetar și supra-povara fiscală

Statul trebuie să fie sensibil la modul în care economia privată poartă în cârcă povara dezechilibrului bugetar și supra-povara fiscală, a declarat astăzi Daniel Apostol, prim-vicepreședinte ASPES și director general FPE, în cadrul unei conferințe de presă ASPES. 

Potrivit acestuia, Guvernul trebuie să adopte politici publice menite să reinstaureze echilibrul fiscal bugetar pentru toți plătitorii de taxe și impozite.

Daniel Apostol a explicat: “Cred că cel mai important lucru pe care l-a realizat România de la Revoluție încoace este faptul că a aderat la Uniunea Europeană și că, prin multe eforturi și sacrificii, încearcă să construiască o piață liberă.

Spre deosebire de statul român care este cel mai defectuos administrator al economiei în toți acești 35 de ani, în mediul privat avem exemple de management economic, de performanță economică.

Personal, prima prioritate pe care o văd la începutul acestui an este echilibrarea finanțelor publice. Este o provocare majoră pe care guvernul actual o are și pe care trebuie să o abordeze cu maximă responsabilitate, date fiind toate reperele macroeconomice. E bine cunoscut că ne confruntăm cu un deficit bugetar uriaș, cu o creștere a costurilor cu datoria publică, dar și cu o economie încetinită, chiar cu un risc de a atinge nefericitul nivel de recesiune sau statusul de recesiune”.

Daniel Apostol consideră esențial ca Guvernul să adopte politici publice menite să reinstaureze echilibrul fiscal bugetar pentru toți plătitorii de taxe și impozite, fie reprezentanți ai mediului de afaceri sau simplii cetățeni:

“Cu toții trebuie să participăm la acest efort de echilibrare fiscal-bugetară și aici vreau să salut disponibilitatea de dialog a actualului ministru de finanțe cu mediul de afaceri. Noi am avut reacții concrete cu privire la măsurile care au tendința să supra- împovăreze fiscal mediul de afaceri. Am să citez aici un foarte cunoscut antreprenor care spunea că ar trebui ca statul să realizeze că este principalul asociat al tuturor oamenilor de afaceri, pentru că statul își ia partea din fiecare afacere prin taxe și impozite, indiferent de evoluția companiei. Statul este cel mai prezent acționar în mediul de afaceri românesc, dincolo de deținerea unor titluri de acțiuni în diverse companii.

De aceea, autoritățile trebuie să fie sensibile la modul în care economia privată poartă în cârcă povara dezechilibrului bugetar și supra-povara fiscală.

Cred că există un risc, acela al capcanei efectului de bumerang, atunci când iei măsuri ad-hoc în speranța că rezolvi o problemă de moment, dar care pot avea efect negativ pe termen lung. Mă refer aici, de exemplu, la discuțiile despre creșterea regimului fiscal al dividendelor. Descurajează sau încurajează investitorii? Evident că descurajează. Ori România are în strategia economică să crească numărul de investitori, să crească participarea populației în piața de capital.

Referitor la taxa pe stâlp, este foarte bine că ministrul de finanțe a acceptat ideea că trebuie analizată și există un interval de timp de dialog reciproc. Această taxă afectează nu doar un sector, cum ar fi sectorul energetic sau al telecomunicațiilor, ci și alte domenii precum agricultură. O taxă pe o astfel de investiție poate să stopeze dorința investitorilor de a găsi în România.

Cred că este nevoie de un dialog sincer, transparent, cu mediul de afaceri cu privire la reechilibrarea fiscal bugetară”.

Evenimentul „Ce facem cu economia României?”,a fost organizat, astăzi, de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale, găzduit de Camera de Industrie și Comerț a României.

 

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (10/02/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari 2024

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (10/02/2025)

Completare Convocare AGAO din data de 24/25 februarie 2025

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (10/02/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 05.02.2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (10/02/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 03.02.2025 - 07.02.2025