Damen Shipyards intenţionează să facă angajări importante la Şantierul Naval Mangalia, care în următorii 2-3 ani ar însemna un plus de aproape 1.500 de noi locuri de muncă, ceea ce ar însemna că la Șantierul Naval vor ajunge să lucreze, în total, peste 3.000 de angajați, a declarat Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, după o întâlnire cu Președintele grupului olandez Damen Shipyards, Kommer Damen.
Ministrul a spus: “Am fost informat despre intențiile grupului Damen chiar de către Președintele Kommer Damen. Șantierul de la Mangalia este foarte important pentru grupul olandez pentru că le permite diversificarea gamei de produse, în special în ceea ce privește cosntrucția de nave de mari dimensiuni, cu valoare adăugată foarte mare, cum sunt navele de croazieră. Cea mai importantă informație pe care am primit-o de la Președintele Kommer Damen ține de viitorul forței de muncă din șantier. Intențiile grupului olandez, așa cum mi-au fost aduse la cunoștință, sunt să dezvolte această forță de muncă și să restabilească poziția României drept un stat cu tradiție în construcția de nave. Ca atare, mi-a fost comunicat că urmează să facă angajări importante, care în următorii 2-3 ani ar însemna un plus de aproape 1.500 de noi locuri de muncă, ceea ce ar însemna că la Șantierul Naval vor ajunge să lucreze, în total, peste 3.000 de angajați”.
Ministerul Economiei monitorizează cu atenție evoluția obiectivului industrial
din Mangalia.
Ministerul Economiei: ”Statul român redevine acţionar majoritar la Şantierul DMHI Mangalia”