Update articol:

Desființarea ASF și revenirea la fostele comisii (CNVM,CSA și CSSPP) a primit raport de respingere în comisiile din Senat

Autoritatea de Supraveghere Financiara

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital și Comisia economică, industrii şi servicii din Senat au dat un raport de respingere pentru Proiectul de lege privind desființarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și revenirea la fostele instituții care au reglementat, până în aprilie 2013, piața de capital, a asigurărilor și a pensiilor private, respectiv Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Proiectul figura pe ordinea de zi a ședinței de plen a Senatului din data de 3 iulie, însă se pare că nu a mai intrat la vot, conform stenogramei ședinței.

Senatul este cameră decizională, după ce proiectul a fost respins, în luna mai, de către Camera Deputaților.

În luna martie, trei deputați ALDE (Băişanu Ştefan-Alexandru, Mocanu Adrian şi Olteanu Daniel) au inițiat acest proiect.

Proiectul a fost susținut de Asociaţia Brokerilor, printr-o scrisoare către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

BVB | Știri BVB
Electro-Alfa International S.A. (EAI) (18/09/2026)

Finalizarea achizitiei a 99,99% din capitalul social al Elcomex IEA S.A.

Turbo Long Certificate on One United Properties SA (RBONETL15) (18/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:54 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

Turbo Long Certificate on Sphera Franchise Group SA (RBSFGTL10) (18/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:54 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (18/09/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014