Update articol:

Deținerea SIF Moldova la SIF Transilvania revine sub 5%

SIF Moldova a vandut 656.000 actiuni SIF3 Transilvania, pe 19 februarie, prin urmare procentul de detinere scade la 4,99% din capitalul social al SIF Transilvania, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

SIF Moldova a informat ca inregistrarea operatiunii de diminuare a capitalului social de catre emitentul SIF Transilvania (conform notificarii Depozitarului Central din 17.02.2020) a determinat depasirea involuntara de catre SIF Moldova a limitei de detinere de 5% din capitalul social la acest emitent. In termenul legal, SIF Moldova a efectuat toate notificarile prevazute de Legea nr.24/2017, Regulamentul nr.5/2018 si Instructiunea nr. 6/2012. De asemenea, a luat imediat masuri pentru reincadrarea detinerii la SIF Transilvania in limitele legale stabilite prin art. 286^1 din Legea nr. 297/2004, a transmis SIF2. 

Anterior, SIF Transilvania comunicase că SIF Moldova a ajuns la o deținere de 5,03% din SIF Transilvania (SIF3), la 11 februarie.

Conform raportului, la data respectivă, SIF2 deținea 108,77 milioane titluri SIF3. Numărul de acțiuni SIF3 deținute de SIF2 era același ca în septembrie 2019, pe fondul reducerii capitalului, ponderea a crescuse de la 4,98%, la 5,03%.

În ianuarie, S.I.F. Transilvania a informat că prin Autorizaţia nr. 7/16.01.2020, A.S.F. a avizat modificările intervenite în cuprinsul art. 7 al Actului constitutiv al S.I.F. Transilvania ca urmare a reducerii capitalului social cu suma de 2.184.286,70 lei, de la 218.428.666,40 lei la 216.244.379,70 lei, în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 1/06.03.2019.

În decembrie, președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, (legea FIA), care prevede inclusiv eliminarea pragului limită de deținere de 5% la SIF-uri.

Mai precis, SIF-urile trebuie, acum, să țină Adunări Generale pentru modificarea prevederilor referitoare la pragul limită de deținere din actele constitutive.

BVBStiri BVB

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (09/07/2020)

Decizii ASF nr. 808, 810 & 811 din 08.07.2020

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (09/07/2020)

Fitch confirma Ratingul BBB- cu perspectiva stabila