Update articol:

Dezbatere în regim de urgență a proiectului legii 5G, în Camera Deputaților

5G, lege 5G, proiect lege 5G

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat ieri cererea Guvernului de dezbatere în regim de urgență a proiectului legii 5G.

Comisia Juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor au termen până pe 13 mai să depună raportul pe marginea proiectului de lege. În ce privește termenul de depunere de amendamente, acesta expiră pe 4 mai, respectiv în 7 zile lucrătoare.

Proiectul de lege 5G a generat numeroase controverse în ultimul an. Experți din industrie, asociații de profil și companii din domeniul telecom, au ridicat numeroase observații și propuneri de amendare a draftului. Una dintre cele mai solicitate modificări a fost cea de introducere a unor criterii tehnice, obiective, care să asigure evaluarea unitară a furnizorilor și standarizare abordării, atât din perspectiva securității cibernetice, ca și ai paramentrilor tehnici specifici domeniului. Chiar la finalul săptămânii trecute, în aceeași zi în care Guvernul adopta proiectul legii 5G, marii operatori telecom solicitau evaluarea cu atenție a acestuia, atrăgând atenția asupra riscului dărâmării a tot ceea ce s-a construit în industrie în ultimii 20 de ani.

În acest sens, există așteptarea derulării în parlament a unor consultări reale și pe fond a tuturor părților interesate, ceea ce s-ar putea realiza doar în condițiile în care termenele deja anunțate ar fi prelungite.

Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, urmând ca forma finală a proiectului de lege să fie stabilită în Senatul României.

BVB | Știri BVB

OMV PETROM S.A. (SNP) (05/12/2024)

Raport tranzactii 31 decembrie 2023 - 4 decembrie 2024

SIMTEL TEAM (SMTL) (05/12/2024)

Obtinerea unei licente din partea ANRE

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (05/12/2024)

Decizie Consiliu de Administratie - consolidarea valorii nominale a actiunilor

ROMCARBON SA (ROCE) (05/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/12/2024)

Notificare prag detineri/vot >5%