Update articol:

DIICOT: 35 de persoane trimise în judecată după ce au vândut subevaluat 2.450 de vagoane; prejudiciul – aproximativ 7.500.000 euro

Procurorii DIICOT Timişoara au trimis în judecată 35 de persoane, cetăţeni români şi libanezi, o parte dintre ei din conducerea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă la data faptelor, care ar fi vândut la preţ de fier vechi 2.450 de vagoane destinate casării, deşi acestea intrau într-o categorie de deşeuri cu o valoare de piaţă net superioară.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, DIICOT, prejudiciul creat astfel s-a ridicat la 33.628.496,44 lei (7.541.036,11 euro).

Cele 35 de persoane – o parte dintre ele având calităţile de director general, director operaţiuni dezvoltare, director economic-financiar, director vânzări, şef serviciu, inginer şi contabil – sunt acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani în formă continuată, precizează DIICOT.

Procurorii spun că în anul 2014 a fost constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani, grup format de o parte dintre membrii din conducerea decizională/administrativă/executivă şi tehnică centrală a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă. Grupul, care a implicat factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, a avut drept scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând însuşirea de către o societate comercială a diferenţei rezultate între valoarea reală şi cea subevaluată a bunurilor casate.

Conform anchetatorilor, subevaluarea a fost realizată prin iniţierea de către societatea de transport a unei proceduri de licitaţie pe Bursa de Mărfuri Bucureşti a 2.450 de vagoane pe roţi, la preţ de fier vechi, deşi, în conformitate cu standardele în materie, deşeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria “deşeu fier vechi greu” şi “deşeu fier vechi special” (oţel), categorii de deşeuri cu o valoare de piaţă net superioară, fiind ascunsă adevărata natură a materialelor care intrau în compunerea vagoanelor.

Având atribuţii de administrare şi gestiune, în perioada 2014 – 2017, la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin încheierea şi semnarea contractului de vânzare cumpărare din 29 iulie 2016 şi cu prilejul executării acestuia prin 14 facturi de predare a bunurilor casate, membrii din conducerea decizională/administrativă/executivă centrală a societăţii de transport, cu susţinerea structurilor sau departamentelor tehnice din subordine, au însuşit, în folosul unei societăţi din Călăraşi, 2.450 de vagoane subevaluate ca deşeu de fier vechi, ascunzând starea reală şi elementele din fier greu şi oţel, cu consecinţa producerii unui prejudiciu de 33.628.496,44 lei (7.541.036,11 euro), notează procurorii.

“În cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut că, reprezentanţii din nivelul decizional şi administrativ al societăţii comerciale din Călăraşi – operator semnificativ, cu o vastă experienţă pe piaţa deşeurilor feroase din România – au cunoscut activitatea de fraudare a patrimoniului realizată de angajaţii structurii de transport feroviar de marfă, aderând la grupul infracţional organizat şi au încheiat contractul de vânzare cumpărare din data de 29.08.2016, dobândind 2.450 de vagoane subevaluate ca şi deşeu de fier vechi, contribuind în această modalitate la cauzarea unui prejudiciu de 33.628.496,44 lei (7.541.036,11 euro). Ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare din data de 29.08.2016, în vederea ascunderii adevăratei naturi a materialelor care intrau în compunerea vagoanelor, în documentele privind operaţiunile comerciale au fost atestate fapte şi împrejurări nereale, activitate facilitată de reprezentanţii din nivelul decizional şi administrativ al societăţii comerciale din Călăraşi”, se precizează în comunicatul DIICOT.

Anchetatorii arată că în toate aceste operaţiuni au fost implicaţi factori de decizie de la nivelul central şi teritorial a societăţii de transport, precum şi reprezentanţii societăţii beneficiare. Procurorii susţin că un prim nivel al grupului infracţional organizat a fost constituit din conducerea executivă centrală a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă, compusă din directorul general, directorul operaţiuni dezvoltare, directorul departament vânzări – trafic şi directorul economic – financiar, care prin intermediul unor operaţiuni bursiere şi comerciale, ar fi prejudiciat patrimoniul societăţii prin ascunderea adevăratei naturi a materialelor care intrau în compunerea activelor societăţii, subevaluarea acestora şi obţinerea unui preţ mai mic de vânzare decât valoarea reală.

Al doilea palier al grupului infracţional organizat ar fi fost reprezentat de către funcţionari din cadrul structurilor sau departamentelor tehnice care funcţionau în subordinea directorului vagoane, care, contrar prevederilor legale, procedurilor şi regulamentelor interne, ar fi întocmit documentaţia tehnică de specialitate, atestând fapte şi împrejurări nereale privind componenţa activelor societăţii care au făcut obiectul operaţiunilor bursiere şi comerciale. De asemenea, aceştia au supravegheat modul în care structurile teritoriale din subordine au pus în executare dispoziţiile privind fraudarea patrimoniului societăţii.

Administratorii structurii de transport feroviar care au pus în executare operaţiunile bursiere şi comerciale prin procedee tehnice menite să ascundă adevărata natură a materialelor care intrau în compunerea activelor societăţii reprezintă, potrivit anchetatorilor, al treilea palier al grupului infracţional organizat.

Al patrulea palier al grupului infracţional organizat a fost constituit, spun procurorii, din reprezentanţii societăţii comerciale din Călăraşi, beneficiară a contractului încheiat în 2016. Reprezentanţii societăţii comerciale din Călăraşi ar fi cunoscut activităţile de subevaluare şi ascundere a naturii bunurilor operată de reprezentanţii unităţii de transport feroviar de marfă şi au facilitat activitatea de delapidare a acestei societăţi. Cele 2.450 de vagoane supuse casării însumează aproximativ 35.000 tone de oţel şi 16.600 tone de fier vechi greu, cantităţi care au fost menţionate în documentele încheiate ca fiind fier vechi, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” S.A. s-a constituit parte civilă în dosarul penal. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii asupra a 76 de imobile din Bucureşti şi judeţele Călăraşi, Dâmboviţa, Prahova, Constanţa, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov şi Galaţi. Prin rechizitoriu s-a solicitat menţinerea măsurilor asiguratorii şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 136,831.45 lei. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (02/06/2023)

Fitch confirma Ratingul BBB- cu perspectiva stabila

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (02/06/2023)

Demersuri privind vanzarea pachetului de actiuni detinut la IAMU S.A.

Banca Transilvania TURBO LONG 10/1.77/1.82 (EBTLVTL19) (02/06/2023)

Notificare Erste Group Bank AG - EBTLVTL19 este sold-out