Update articol:

Directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor Bucureşti, arestat preventiv pentru luare de mită

pixabay.com pixabay.com

Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi arestarea preventivă pentru 30 de zile a directorului adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, din cadrul Primăriei Capitalei, Cristian Plută, acuzat de luare de mită.

Mandat de arestare preventivă a primit şi Silviu Stăncilă, cel care intermedia mita pentru Plută, în timp ce managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, a fost plasat în arest la domiciliu, iar omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul a fost pus sub control judiciar.

Cristian Plută este acuzat de DNA că a cerut şi a primit 20.000 de euro de la George Mirel Cristescu, pentru a obţine numirea acestuia în fruntea spitalului din Colentina.

Banii i-au fost daţi de Cristescu lui Plută într-o pungă de hârtie, în timpul unei întâlniri la un restaurant din Capitală.

Plută i-ar fi dat jumătate din bani şefei sale, Oana Sivache, directorul general al ASSMB, care a participat de altfel la întâlnirea din restaurant, însă aceasta l-a denunţat la DNA şi a înmânat banii procurorilor.

Probele procurorilor constau într-o înregistrare audio făcută de Oana Sivache, dar şi interceptări în mediul ambiental.

Cristian Plută mai este acuzat de DNA că a cerut şi primit 60.000 euro mită de la omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul, iar la schimb firma acestuia, SC Palex Construcţii Instalaţii SRL, a primit un contract în valoare de 115 milioane lei, ce avea ca obiect efectuarea de lucrări de reparaţii la mai multe spitale din Bucureşti.

BVB | Știri BVB
AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (17/08/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 10-14.08.2026

AETA SA (ELGS) (17/08/2026)

AETA Start Livrari Mathaus

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (17/08/2026)

Actualizare componenta comitete consultative

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (17/08/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 10-14.08.2026

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (17/08/2026)

Solutionare inregistrare majorare de capital la oficiul registrului comertului