Update articol:

Dmitri Medvedev: În Georgia are loc o tentativă de revoluţie

Dmitri Medvedev Sursa foto: Twitter

În Georgia are loc o tentativă de revoluţie, a declarat duminică fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei condus de actualul şef al statului, Vladimir Putin, în contextul în care în ţara din Caucaz au izbucnit proteste împotriva deciziei guvernului de la Tbilisi de a suspenda discuţiile privind aderarea la Uniunea Europeană, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Fostul preşedinte rus a scris pe Telegram că Georgia “ia rapid calea Ucrainei, în abisul întunecat”.

“De obicei, astfel de lucruri se termină foarte prost”, a adăugat Medvedev.

Georgia este pradă tensiunilor de când partidul de guvernământ Visul Georgian şi-a proclamat victoria în alegerile de la sfârşitul lunii octombrie, despre care opoziţia şi preşedinta Salome Zurabişvili spun că au fost viciate de fraudă.

Manifestaţiile au fost provocate de decizia guvernului, acuzat de derivă autoritară prorusă, de a amâna până în 2028 discuţiile privind integrarea acestei ţări din Caucaz în UE. 

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/10/2026)

Decizia CA de Completare Convocare AGA O & E 29 (30).10.2026

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (06/10/2026)

Incheierea unui contract de vanzare-cumparare actiuni

TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA S.A. (EFO) (06/10/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare a actiunilor proprii simbol EFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/10/2026)

Structura actionariat la data de 30.09.2026

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (06/10/2026)

Buletin tranzactionare TTS septembrie 2026: Lichiditate si capitalizare de piata