Update articol:

DNA: Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, reţinut pentru luare de mită

dna

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, Daniel Manole, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, a informat, miercuri, DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de marţi, a lui Daniel Manole, director al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită, dar şi a trei administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor.

De asemenea, anchetatorii precizează că în dosar a mai fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de un alt om de afaceri, pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.

Surse judiciare consultate de G4Media spun că, pe lângă Daniel Manole (director general al ARSVOM), mai sunt cercetaţi Petru Ogrinji (administratorul firmei SC Suszi SRL care a livrat navele Ministerului Transporturilor), Cristian Antohi (administratorul SC Tehnorex International SRL, una dintre firmele acuzate de spălare de bani), Valeriu Iorga (administratorul SC Blue Line SRL, o altă firmă acuzată de spălare de bani) și Ion Macovei (SC Concif Baza de Aprovizionare SRL, a treia firmă de apartament, la rândul ei intermediară a tranzacțiilor).

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în perioada septembrie-noiembrie 2020, Daniel Manole, în calitatea menţionată, împreună cu celelalte persoane, ar fi constituit un grup infracţional care ar fi avut ca scop achiziţia, cu fraudarea legislaţiei primare în materie, de către instituţia pe care o conducea, a unui număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

“Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că ARSVOM este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiţi la recepţia finală. De menţionat este faptul că societatea câştigătoare a licitaţiei doar ‘ar fi mimat’ construcţia acelor nave, în realitate acestea fiind achiziţionate la jumătate de preţ de la o societate comercială din Estonia. Pentru contribuţia sa, Daniel Manole ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de ARSVOM către societatea care a livrat navele”, arată anchetatorii.

DNA informează că Daniel Manole şi doi dintre oamenii de afaceri urmează să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar pentru restul s-a cerut arest la domiciliu.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a reacţionat la Antena 3: “Am văzut într-un comunicat al DNA, cu 5 minute înainte să intrăm, că a fost pus sub acuzare şeful acelei agenţii care ar trebui să salveze oamenii de pe mare. Dacă vă aduceţi aminte, e agenţia cu barca ce nu a reuşit să iasă din port când s-a scufundat acel vas ucrainean. Din ce scrie acolo, cumpărau acele nave care nu au reuşit să iasă din port la dublu preţ. Le luau din Estonia la dublu preţ.

Noi în paralel – asta e coincidenţa – aveam acolo un corp de control pe tema asta. M-am uitat şi m-am înfuriat când nava nu a putut să meargă la intervenţie. Mi s-a spus că nu poate ieşi din port pe vreme rea. Păi cum, dăm atâţia bani pe o navă de intervenţie, care trebuie să intervină fix în astfel de momente, şi nu poate ieşi pe vreme rea? Raportul Corpului de control este finalizat. Dar sunt lucruri pe care noi nu le putem face, că nu suntem procurori, dar putem sesiza. Şi asta am făcut!”.

BVB | Știri BVB

AAGES S.A. (AAG) (03/12/2024)

Hotarari CA 03.12.2024

SIMTEL TEAM (SMTL) (03/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

STK EMERGENT (STK) (03/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (03/12/2024)

Tranzactie conform art. 19 Reg. (UE) 596/2014