Update articol:

Dolj: Ford estimează că în 2020 va produce la Craiova peste 1.000 de vehicule pe zi

Ford România estimează că în acest an, la Craiova, va produce zilnic peste 1.000 de autoturisme pe zi, modelele EcoSport şi Puma, şi aproximativ 1.700 de motoare EcoBoost de un litru, ceea ce reprezintă un record pentru această fabrică.

„În 2020, Ford Craiova urmează să atingă un nou record în ceea ce priveşte producţia de vehicule: peste 1.000 de vehicule construite pe zi, câte unul la fiecare 67 de secunde. Producţia motorului EcoBoost va sprijini ritmul de asamblare al vehiculelor, atingând un vârf zilnic de cadenţă de aproximativ 1.700 de motoare, unul la fiecare 42 de secunde. În acest moment, la Uzina de Motoare se construiesc trei versiuni ale mult-premiatului motor 1.0 EcoBoost: 100 CP, 125 CP şi 155 CP mHEV”, afirmă reprezentanţii Ford România într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, noul Ford Puma va fi livrat şi în Australia, începând din prima parte a acestui an, acesta fiind primul vehicul construit în România care va fi exportat către această ţară. Începând cu luna octombrie 2019, uzina Ford Craiova construieşte în premieră, în paralel, două crossovere compacte inspirate din lumea SUV-urilor – Ford EcoSport şi nou-lansatul Ford Puma. SUV-urile reprezintă în continuare segmentul cu cea mai mare creştere la nivel european, în 2019 fiind înmatriculate în total 5,9 milioane de SUV-uri, în creştere cu 10% faţă de 5,4 milioane de unităţi înmatriculări în 2018.

„Noul Ford Puma este deja livrat în toate pieţele europene unde Ford este prezent, iar începând cu prima parte a acestui an, modelul construit la Craiova va fi, de asemenea, exportat şi în Australia, fiind primul vehicul produs în România livrat pe această piaţă”, se mai spune în comunicat.

Cu o sumă de 1.5 miliarde de euro investită în fabrica de la Craiova începând cu anul 2008, Ford România a ajuns la un total de 6.300 de angajaţi, care lucrează atât în fabrica de asamblare vehicule cât şi la fabrica de motoare. Aproximativ 3.400 dintre aceştia au fost angajaţi în ultimii trei ani pentru a sprijini producţia noilor EcoSport şi Puma. În condiţiile în care volumul de producţie al celor două modele creşte constant, Uzina de Asamblare Vehicule Ford Craiova operează în trei schimburi.

Noul Ford Puma, construit exclusiv la Craiova, a primit rating-ul maxim de cinci stele în cadrul testelor de siguranţă organizate de autoritatea independentă Euro NCAP. Ford Puma a fost notat cu punctaj maxim la testul de impact lateral cu bariera deformabilă, dar şi la dificila probă de impact lateral cu stâlpul. Tehnologiile oferite de Ford Puma – care includ Sistemul de asistenţă pre-coliziune cu frânare automată, Limitatorul inteligent de viteză şi Sistemul de menţinere a benzii de rulare – au fost şi ele apreciate de Euro NCAP.

Ford şi-a asumat angajamentul de a electrifica gama sa de modele vândute în Europa, Puma fiind unul dintre cele 14 modele electrificate care vor fi disponibile pentru clienţii europeni până la finalul anului 2020. Această listă este deschisă de noul SUV Ford Mustang Mach-E, vehicul 100% electric.

În 2019, Ford a atins în România o cotă de piaţă de 8,6%, cu un total de 16.168 de vehicule înmatriculate, clasându-se pe prima poziţie în topul vânzărilor mărcilor de import. De asemenea, Ford şi-a păstrat pentru al patrulea an consecutiv poziţia de lider în segmentul vehiculelor comerciale, acolo unde Ford Transit şi pickup-ul Ford Ranger au obţinut rezultate foarte bune. Modelul Ford Puma este disponibil în toate showroom-urile celor 37 de reprezentanţe Ford din România.