Update articol:

Două proiectile explozive, găsite pe un teren din Băneasa (Giurgiu), în urma unor lucrări agricole

Două proiectile explozive, găsite pe un teren din Băneasa (Giurgiu), în urma unor lucrări agricole
 - poza 1

Două proiectile explozive, cu calibre de 150, respectiv 75 de milimetri, au fost găsite luni seara pe un teren agricol din localitatea Băneasa, județul Giurgiu, conform Agerpres.

Potrivit ISU Giurgiu, un proiectil a fost găsit de un bărbat care efectua lucrări agricole, iar celălalt a fost găsit de pirotehnicienii sosiți la fața locului, care au verificat terenul.

”ISU Giurgiu a fost solicitat aseară să intervină în localitatea Băneasa, după ce un bărbat care executa lucrări agricole a spus autorităților că a găsit un proiectil. La fața locului s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul ISU Giurgiu, un echipaj de poliție și unul din cadrul ITPF Giurgiu. Autoritățile au constatat faptul că era vorba de un proiectil neexplodat, calibrul 150 milimetri, iar în urma verificării terenului, la câțiva metri distanță de primul proiectil, pirotehnicienii au mai descoperit un proiectil exploziv de calibrul 75 de milimetri. Acesta era acoperit de pământ, iar pirotehnicienii au luat măsuri pentru ca și acesta să fie ridicat în siguranță”, se arată într-un comunicat transmis luni de ISU Giurgiu.

Cele două proiectile au fost ridicate și transportate în siguranță, urmând să fie distruse la un poligon de specialitate.

La începutul lunii aprilie, pe raza județului Giurgiu a mai fost găsit un proiectil exploziv, calibrul 75 de milimetri, de către un bărbat din localitatea Mihăilești, în timp ce acesta efectua lucrări de construcție în gospodărie.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.