Update articol:

Drepturile omului: China anunţă că va lua toate măsurile necesare pentru a-şi proteja companiile

china Yuanul chinez

China va lua toate măsurile necesare pentru a-şi proteja companiile, a anunţat Ministerul de Externe de la Beijing, după ce Reuters a relatat că SUA vor adăuga vineri alte companii chineze pe ‘lista neagră’, potrivit Agerpres.

Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin, într-o conferinţă de presă.

Agenţia de presă britanică informase că administraţia Biden urmează să adauge, cel mai devreme vineri, încă cel puţin 10 companii companii şi alte entităţi chineze pe lista respectivă, în legătură cu abuzurile la adresa drepturilor omului în regiunea chineză Xinjiang.

Grupuri pentru drepturile omului, cercetători, foşti locuitori şi unii parlamentari occidentali susţin că autorităţile chineze din Xinjiang au reţinut în mod arbitrar, începând din 2016, circa un milion de uiguri şi alte minorităţi în principal musulmane într-o reţea de lagăre.

Beijingul dă asigurări că acestea sunt de fapt centre de instruire vocaţională menite să combată extremismul religios şi că toate persoanele din respectivele centre au “absolvit”.

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (03/06/2026)

Acord cadru incheiat de filiala din Romania a Societatii

BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (03/06/2026)

Rambursarea emisiunii de obligatiuni BNET26E la scadenta

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (03/06/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (03/06/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 iunie 2026

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (03/06/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 iunie 2026