Update articol:

După Polonia, şi Cehia anunţă că va livra Ucrainei arme şi muniţii de peste 7,6 milioane de euro

Ambasadele UE şi NATO în România reiterează sprijinul pentru Ucraina şi poporul ucrainean

Guvernul ceh a aprobat sâmbătă trimiterea de arme şi muniţii în valoare de 188 de milioane de coroane ceheşti (peste 7,6 milioane de euro), pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva atacului rus, a anunţat Ministerul Apărării al Republicii Cehe, informează Reuters. Transportul, care include mitraliere, puşti de asalt şi alte arme uşoare, va fi livrat de partea cehă într-o locaţie decisă de Ucraina, a precizat ministerul ceh.

“Ajutorul nostru nu s-a încheiat!”, a dat asigurări Ministerul Apărării ceh pe Twitter.

Vineri, Polonia anunţat că a expediat un convoi cu muniție în Ucraina, potrivit ministrului apărării al țării, Mariusz Błaszczak, fiind primul transport recunoscut public de ajutor militar către Ucraina de la începutul invaziei ruse, potrivit CNN.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că partenerii săi occidentali livrează noi arme şi echipamente Ucrainei. “Coaliţia anti-război funcţionează”, a scris Zelenski pe Twitter.

Forţele militare ruse au lansat în zorii zilei de joi o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

 

Primul ajutor militar recunoscut public sosește în Ucraina de la invazie – CNN