Update articol:

Echipele de negociere ale PNL,USR PLUS şi UDMR au stabilit structura programului de guvernare; discuţiile se reiau duminică

Echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au stabilit structura programului de guvernare în cadrul primei runde de discuţii purtate, sâmbătă, la Vila Lac, urmând ca discuţiile să continue duminică.

“Echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au avut astăzi (sâmbătă n.r.) prima rundă de discuţii pentru constituirea noii majorităţi parlamentare. A fost convenită structurarea negocierii pe trei paliere, cel politic, cel legat de programul de guvernare şi cel privitor la funcţionarea majorităţii parlamentare. La negocierile politice, fiecare formaţiune şi-a prezentat punctul de vedere referitor la organizarea şi funcţionarea coaliţiei. În ceea ce priveşte programul de guvernare, a fost stabilită structura acestuia şi modul în care se armonizează programele celor trei formaţiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole”, se arată într-un comunicat de presă comun al preşedinţilor PNL, USR PLUS şi UDMR.

Totodată, s-au convenit coordonatele activității comune la nivel parlamentar care stau la baza funcționării majorității.

Liderii celor trei formațiuni și-au afirmat voința de a oferi împreună o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluții pentru ieșirea din criză și pentru realizarea reformelor de care are nevoie România.

Formațiunile politice vor relua mâine discuțiile, iar informații referitoare la derularea acestora vor fi transmise și în zilele următoare prin comunicate oficiale și comune.

BVBStiri BVB

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (26/01/2021)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (26/01/2021)

Modificarea caracteristicilor etapei a doua a programului de rascumpare actiuni

TERAPLAST SA (TRP) (26/01/2021)

Raport auditor - art. 92 ind. 3 Legea 24/2017 Sem II 2020