Autor: Andrei Rădulescu
Peste câteva ore este programată ceremonia de investire a Președintelui Trump, într-un context caracterizat printr-un climat macroeconomic favorabil în prima economie a lumii, cu un PIB nominal de aproximativ 30 de mii de miliarde de dolari (conform estimărilor Departamentului Comerțului).
Astfel, potrivit estimărilor econometrice elaborate (utilizând serii de date trimestriale) ritmul anual potențial de creștere economică din SUA este estimat la aproximativ 3% în prezent, cel mai ridicat de la începutul anului 2001, aspect evidențiat în graficul de mai jos.
Această evoluție a fost determinată, în principal, de ameliorarea înregistrată la nivelul formării brute de capital fix, pe fondul încorporării progresului tehnologic (Revoluția Digitală și Revoluția Inteligenței Artificiale) și climatului pozitiv din sfera piețelor financiare (indicii bursieri din SUA au atins nivelul record în anul 2024).
Totodată, nivelul accesibil al impozitării și implementarea mai multor programe în contextul tensiunilor între principalele blocuri economice ale lumii au susținut dinamica ascendentă a investițiilor productive în SUA pe parcursul ultimelor trimestre.
Astfel, potrivit rezultatelor estimărilor econometrice elaborate, în prezent ritmul anual potențial de creștere pentru formarea brută de capital fix din economia americană este estimat la aproximativ 4,0%, nivelul maxim din trimestrul III al anului 2017, după cum se poate observa în graficul următor.
Dinamica favorabilă a investițiilor productive pe parcursul ultimelor trimestre a avut impact de antrenare pentru consumul privat (principala componentă a PIB-ului SUA și, totodată, motorul economiei mondiale în ultimele decenii). Conform estimărilor econometrice elaborate consumul privat din SUA are un ritm anual potențial de aproximativ 3,0%, cel mai ridicat nivel din trimestrul I 2022, după cum se poate observa în Graficul 2.
La nivelul pieței forței de muncă rata medie anuală a șomajului s-a situat la 4,0% în 2024, în apropiere de minimele din ultimele decenii.
Pe de altă parte, componenta de bază a inflației a accelerat marginal în ultimele luni din 2024, persistând peste nivelul țintă al Rezervei Federale (FED) (2,8% creșterea prețurile de consum pe segmentul bază în luna noiembrie 2024 raportat la noiembrie 2023).
În acest context favorabil din economia SUA se pune întrebarea dacă măsurile de susținere a economiei, anunțate pe parcursul campaniei electorale de Președintele Trump, vor fi eficiente (vor avea un impact pozitiv) sau vor determina o supraîncălzire urmată de o ajustare forțată, scenariu susținut și de deteriorarea finanțelor publice, precum și de tendința de apreciere pentru cursul dolarului american.
Cele mai așteptate decizii ale Administrației Trump la nivel internațional sunt cele privind politica comercială. Adoptarea de noi măsuri de majorare a tarifelor comerciale semnalate în campania electorală ar putea determina creșterea gradului de tarifare în relațiile comerciale internaționale ale SUA spre nivelul maxim din anii 1960. Impactul unor astfel de măsuri va fi mai puternic în sfera comerțului internațional și la nivelul economiilor Chinei și Europei și într-o măsură mai redusă în sfera economiei americane (companiile SUA se vor adapta rapid, prin implementarea de măsuri de ameliorare a fluxurilor operaționale).
Pe de altă parte, mediul de afaceri din SUA (îndeosebi companiile mici și mijlocii) așteaptă implementarea deciziilor care vizează reducerea și ameliorarea gradului de reglementare, într-o perioadă caracterizată prin turația investițiilor cu un ritm ridicat și viteza fără precedent a progresului tehnologic.
Nu în ultimul rând, partenerii NATO așteaptă cu interes deciziile Administrației SUA cu privire la alocarea de resurse pentru componenta militară, mai ales că țările europene se confruntă cu multiple provocări în tranziția spre un nou model economic, iar marja de manevră a politicilor fiscal-bugetare este limitată.
La finalul acestei analize atrag atenția cu privire la faptul că măsurile care vor fi implementate de Președintele Trump în primele săptămâni din al doilea mandat vor determina recalibrarea așteptărilor piețelor financiare cu privire la politica monetară care va fi adoptată de Rezerva Federală (FED) în trimestrele următoare. Există riscul ca economia SUA să intre într-o fază de supraîncălzire, care să determine o intensificare a presiunilor inflaționiste și o revizuire de atitudine de politică monetară, aspecte care pot declanșa la un moment dat ample ajustări pe piețele financiare și un scenariu de aterizare forțată în prima economie a lumii, cu ample consecințe în economia mondială.