Update articol:

ELKO si Seagate – 25 ani de parteneriat

ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO specializată în distribuția unei game largi de echipamente, soluții IT și electronice de consum, anunță împlinirea a 25 ani de parteneriat cu Seagate, potrivit unui comunicat de presă.

Seagate, producători de soluții de stocare, aniversează anul acesta 40 ani. Totodată, compania este și una dintre primele cu care a început să colaboreze ELKO Group în anul 1994, devenind astfel primul distribuitor de hard-disk-uri Seagate din regiunea Statelor Baltice, potrivit aceleași surse.

“Pe parcursul celor 25 ani, ELKO și Seagate au dezvoltat multe împreună: începând cu faptul că ambele companii și-au schimbat logoul de două ori și CEO-ul de 5 ori, până la creșterea înregistrată, bazată pe dezvoltarea portofoliului de produse, ajustarea dinamică a prețurilor și crearea de noi zone de distribuție. Împreună, am trecut cu bine prin perioade de criză economică, situații în care parteneriatele pe termen lung permit găsirea mai ușoară a unor soluții”, a spus Ilgonis Inspēters, Component Product Unit Manager la ELKO Group, care colaborează cu Seagate încă din 1995.

Chiar dacă și-a dezvoltat portofoliul de produse și a căutat noi segmente de piață, soluțiile de stocare au rămas domeniul principal de activitate al Seagate, care și-a confirmat astfel profesionalismul și a devenit un lider al acestei industrii. În urmă cu 25 ani, existau mai mult de 100 producători de hard-disk-uri în lume, dar ELKO a decis să colaboreze cu Seagate, care este la ora actuală unul dintre cei trei jucători mondiali care au rămas pe această piață. Mai mult decât atât, Seagate este unul dintre cei mai mari producători din portofoliul de componente ELKO, cu o cotă de circa 15%.

“Această colaborare a devenit posibilă în momentul în care companiile mari din vest au început să prezinte interes pentru regiunea baltică. Fiind o companie foarte activă, ELKO s-a remarcat încă de atunci, extinzându-se dincolo de granițele Letoniei. I-am abordat pe cei de la Seagate cu optimism, iar, ca rezultat, Seagate a devenit unul dintre partenerii noștri cheie. Canalele de distribuție Seagate s-au mărit odată cu expansiunea geografică a ELKO, în paralel cu evoluția tehnologică a produselor. Multora le vine greu să își imagineze astăzi, dar în urmă cu 25 ani, cel mai încăpător hard-disk de pe piață avea capacitatea de 9GB și folosea formatul 5.25” (cca. 13cm). La ora actuală, un hard-disk de 4TB poate fi rătăcit cu ușurință prin buzunare, în timp ce modelele de capacitate mare au 16TB. După toți acești ani, putem afirma cu mândrie că Seagate a fost unul dintre partenerii esențiali ai ELKO încă de la fondarea companiei și suntem cu adevărat onorați de încrederea pe care ne-au acordat-o”, a spus Egons Mednis, Președinte al ELKO Group, cu privire la începuturile parteneriatului dintre cele două companii.

“ELKO Group este pentru Seagate un partener strategic pe termen lung. Apreciem toate eforturile depuse de companie în vederea creării de noi piețe de distribuție pentru soluții de stocare, colaborarea strânsă pe mai multe niveluri pe care o avem, precum și implicarea puternică manifestată de echipa ELKO în general. O bună parte a succesului înregistrat în ultimii 25 ani se datorează viziunii similare pe care am avut-o în privința dinamicii pieței și tendințelor de creștere. Suntem mândri că împărtășim aceeași pasiune pentru descoperirea de noi oportunități, existând astfel o sinergie în colaborarea noastră. De-a lungul timpului, am marcat mai multe etape importante în evoluția noastră și vom marca și mai multe în anii care vor urma”, a spus Alexander Malinin, Senior Sales Manager al Seagate pentru Rusia și țările FSU.

“Seagate a fost numită o companie sistematică, deoarece procesele sale de business sunt bine puse la punct și ușor de înțeles de toată lumea. Suntem un partener stabil și predictibil, astfel că toată lumea poate lucra ușor cu noi și se poate baza pe noi, ceea ce în distribuție este deosebit de important. Există o sinergie foarte bună între cele două companii și suntem mândri să aniversăm 25 ani de parteneriat și încredere reciprocă”, au declarat Inspēters și Irina Pavlova, Senior Product Manager la ELKO Group, care lucrează cu Seagate din anul 2014.