Update articol:

Emil Dumitru, fost preşedinte ProAgro, va fi secretar de stat la Ministerul Agriculturii

Într-un interviu acordat acum câteva luni,  Emil Dumitru, producător agricol și fostul președinte al Federaţiei Naţionale Pro Agro, spunea: "Practic, consumatorul din România finanțează industria agro-alimentară a altor state membre, în loc să ne dezvoltăm noi, local.  (Sursa Foto -Federaţia Naţională PRO AGRO) Într-un interviu acordat acum câteva luni,  Emil Dumitru, producător agricol și fostul președinte al Federaţiei Naţionale Pro Agro, spunea: "Practic, consumatorul din România finanțează industria agro-alimentară a altor state membre, în loc să ne dezvoltăm noi, local.  (Sursa Foto -Federaţia Naţională PRO AGRO)

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat, astăzi, că fostul preşedinte al Federaţiei Pro Agro, Emil Dumitru, va fi unul dintre secretarii de stat ai instituţiei în mandatul său, dar deocamdată nu s-a decis asupra numărului exact de persoane care vor ocupa aceste posturi.

“Eu pot să confirm că unul dintre cei trei va fi domnul Emil Dumitru. Numărul nu pot să îl confirm. Probabil vor fi trei, probabil vor fi doi, probabil vor fi patru, dar încă nu ne-am decis, suntem în evaluare. Evaluăm şi decidem în această săptămână (…) Probabil în două zile”, a precizat Oros.

Potrivit site-ului MADR, instituţia a funcţionat în mandatul lui Petre Daea cu patru secretari de stat, respectiv Daniel Botănoiu, Maricel Floricel Dima, Claudiu Sorin Roşu Mareş şi Alexandru Valentin Ţachianu. Singurul care a fost eliberat din funcţie, la cerere, după învestirea noului Guvern, este Maricel Dima.

BVBStiri BVB

COMPA S. A. (CMP) (26/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE12-13.11.2020

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (26/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 - 23.10.2020

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (26/10/2020)

Structura actionariat la data de 16 octombrie 2020