Update articol:

Dumitru (Pro Agro): Fermierii şi asociaţiile de profil din România ar trebui să fie unite, pentru ca produsele româneşti să fie promovate către consumatori

Într-un interviu acordat acum câteva luni,  Emil Dumitru, producător agricol și fostul președinte al Federaţiei Naţionale Pro Agro, spunea: "Practic, consumatorul din România finanțează industria agro-alimentară a altor state membre, în loc să ne dezvoltăm noi, local.  (Sursa Foto -Federaţia Naţională PRO AGRO) Într-un interviu acordat acum câteva luni,  Emil Dumitru, producător agricol și fostul președinte al Federaţiei Naţionale Pro Agro, spunea: "Practic, consumatorul din România finanțează industria agro-alimentară a altor state membre, în loc să ne dezvoltăm noi, local.  (Sursa Foto -Federaţia Naţională PRO AGRO)

Agricultura României a devenit performantă odată cu aderarea la Uniunea Europeană (UE), iar fără banii europeni nu ar fi fost ceea ce este astăzi, dar mai sunt foarte multe lucruri de făcut, a declarat, miercuri, la conferinţa de final de mandat, Emil Dumitru, preşedintele Pro Agro.

Fermierul român se confruntă mereu cu problema accesului la piaţă şi ar trebui să vedem care este rolul acestuia în lanţul agroalimentar.

“România agricolă după anul 2020 ar trebui să aibă structuri asociative autentice şi avem o specificitate anume a agriculturii ce trebuie menţinută. Federaţia Pro Agro şi-a dovedit în aceşti patru de zile capacitatea în susţinerea unor politici publice coerente. La sfârşit de mandat, vreau să vă spun că, la momentul la care am fost ales, în 2016, de către colegii mei, am spus că va fi ultimul meu mandat. Cred că aşa trebuie să se procedeze în toate structurile asociative pentru a exista o concurenţă reală (…) Eu cred că agricultura României, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, a devenit performantă, avem foarte multe lucruri de făcut în următorul exerciţiu financiar viitor, avem nevoie de ferme. Fermierul român se confruntă mereu cu problema accesului la piaţă şi ar trebui să vedem care este rolul acestuia în lanţul agroalimentar. Avem nevoie de un parteneriat corect cu Ministerul Agriculturii”, a spus Dumitru.

Acesta a adăugat că fermierii şi asociaţiile de profil din România ar trebui să fie unite, pentru ca produsele româneşti provenite de la fermele autohtone să fie promovate către consumatori.

“Cred că, la sfârşit de mandat, din punctul meu de vedere, ar trebui să existe o unitate. Faptul că suntem foarte dezbinaţi, a condus practic la mai multe voci şi a făcut să nu se atingă obiectivele propuse. Trebuie să ne compatibilizăm la un moment dat şi să avem aceeaşi voce. Lucrurile acestea sunt foarte importante pentru că cei care ne privesc sunt consumatori şi ar trebui să ne promovăm produsele noastre, provenite de la fermele din România. Asta înseamnă bani pentru România. Cred că fără banii veniţi de la Uniunea Europeană, agricultura României nu ar fi fost ceea ce este astăzi. Noi suntem fermieri mici cu forţă de negociere mică faţă de comercianţi, care au o forţă de negociere mare. De multe ori, vindem cu mult sub preţul pieţei”, a menţionat reprezentantul Pro Agro.

Pe de altă parte, Emil Dumitru a punctat faptul că, în România, există o lipsă a serviciilor de consultanţă agricolă pentru fermieri.

“Acestea vor deveni obligatorii din 2021. Consider că trebuie să facem acele Camere Agricole. Avem un nivel scăzut de integrare în lanţul valoric. Producţia pe care o avem nu se regăseşte şi în balanţa comercială. Avem un deficit în balanţa comercială de 1,6 miliarde de euro, iar asta înseamnă că exportăm porumb şi nu facem produse cu valoare adăugată mare. De asemenea, avem nevoie de tineri care să se stabilească în satul românesc”, a subliniat Dumitru.

Pro Agro: România trebuie să regândească modul în care acţionează la schimbările climatice

România trebuie să regândească modul în care acţionează la schimbările climatice, a declarat Emil Dumitru.

“Grindina face în fiecare an pagube acolo unde cade. Referitor la sistemul antigrindină, nu ştiu dacă avem ceva de criticat. Dincolo de căderile de grindină, în România trebuie să vorbim despre tornade şi despre schimbări climatice şi despre ce trebuie să facem atât noi, fermierii, cât şi statul. Trebuie să regândim modul în care acţionăm la schimbările climatice. N-am auzit pe nimeni discutând despre perdele de protecţie. Aici profit de ocazie să spun că Academia Română, din fonduri proprii, a făcut circa 70 de hectare de perdele de protecţie. Asta trebuie să facem în zona noastră de sud. Dacă nu vom începe de undeva, nu va avea cine să ne protejeze”, a menţionat Dumitru.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, marţi seara la România TV, că, în 2020, va exista în România un program de investiţii pentru extinderea sistemului antigrindină din Teleorman până în Dobrogea, iar judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa vor avea o altă protecţie.

 

Începând cu data de 9 mai, Emil – Florian Dumitru nu va mai conduce Federaţia Naţională Pro Agro, luând decizia de a nu mai candida pentru un nou mandat de preşedinte, dar şi de a se retrage din toate funcţiile de conducere din cadrul organizaţiei. Oficialul a precizat, miercuri, că, în urma discuţiilor avute în Adunarea Generală, s-a hotărât ca acesta să susţină un interimat pentru 30 de zile, până la alegerile “pentru care, la acest moment, nu s-a înscris nicio persoană”.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), citate de Agerpres, peste trei milioane de hectare cu grâu, orz şi rapiţă au fost însămânţate în toamna anului trecut, grâul ocupând mai mult de 68% din această suprafaţă. Astfel, în toamna anului 2018 s-a însămânţat o suprafaţă de 3.004.800 hectare, din care grâul ocupă 2.055.682 hectare, orzul 266.585 hectare şi rapiţa 476.936 hectare. 

Conform raportului de activitate prezentat miercuri de către Emil Dumitru, în ultimii patru ani de mandat, Pro Agro a reuşit să puncteze o serie de realizări: a devenit parte a Consiliului Economic şi Social din România, are reprezentativitate la nivel naţional pe sectorul agroalimentar, este membră a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), este reprezentată în Comisiile de Dialog Social la ministerele resort, face parte din Consiliul Consultativ în cadrul ANSVSA, este partener în proiectul Smart Agri Hubs, finanţat de Comisia Europeană prin programul Horizont 2000, a participat activ la şedinţele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor.

Pro Agro este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii români din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe, în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raporturile cu instituţiile europene, naţionale publice şi private. 

BVBStiri BVB

COMPA S. A. (CMP) (26/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE12-13.11.2020

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (26/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 - 23.10.2020

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (26/10/2020)

Structura actionariat la data de 16 octombrie 2020