Update articol:
EXCLUSIV

Enel, Banca Transilvania și patru SIF-uri pun umărul lângă BVB și OPCOM la înființarea Contrapărții Centrale

Contrapartea Centrală (CCP), proiect inițiat de Bursa de Valori București, este foarte aproape de înființare, acționarii fiind în etapa stabilirii unui board de conducere.

Adrian Tănase, CEO-ul Bursei de Valori București, a spus, anul acesta, că a găsit investitori dispuși să pună 6 milioane de euro, pe lângă cele 10 puse în joc de BVB, pentru înființarea Contrapărții Centrale locale, conform proiectului aprobat de acționarii Bursei în ianuarie.

Până acum, se știa că la proiect vor participa Operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale din România (OPCOM), cu 3,2 milioane de euro, dar și SIF-urile.

Conform surselor noastre, acționariatului s-a mai alăturat Banca Transilvania, dar și Enel, cu o sumă considerabilă, de peste un milion de euro. Se pare că SIF Oltenia (SIF5) nu a mai dorit să participe la înființarea CCP, în condițiile în care solicita ca boardul CCP să aibă 5 membri, iar discuțiile între acționari erau pentru 7 membri, conform surselor noastre.

Astfel, celelalte SIF-uri ar urma să contribuie cu câte aproximativ 300.000 euro la capitalul inițial al CCP

BVB ar urma să își pună doi membri în boardul CCP – pe Adrian Tănase și pe Otto Naegeli (membru CA BVB din partea BERD), în conducere urmând să mai fie și Victor Ionescu, director general OPCOM.

AGA OPCOM a aprobat, în iulie, contractarea unei facilități de credit non-revolving de la BCR, în valoare de 15,2 milioane lei (3,2 milioane euro), pentru o durată de 120 de luni, pentru finanțarea participării la CCP.

Contrapartea Centrală este o instituție necesară, conform regulilor europene, pentru decontarea derivatelor, iar BVB a inițiat proiectul unei astfel de instituții locale, intenționând să colaboreze cu OPCOM în ceea ce privește implementarea pe piața de energie și pe cea de capital a serviciilor de contraparte centrală (CCP).

Obiectivul BVB este dublarea valorii tranzacționate, în zece ani, potrivit proiectului pentru CCP.