Update articol:

Euroins România – două creșteri succesive de capital de peste 126 milioane lei

Euroins România Asigurare Reasigurare SA anunță implementarea unor măsuri complexe de reechilibrare financiară prin care compania își consolidează prezența cu două majorări succesive de capital în valoare de peste 126 milioane lei, potrivit unui comunicat de presă .

Prima majorare de capital, în valoare de 50 de milioane de lei, a fost realizată pe 2 decembrie. O zi mai târziu, pe 3 decembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Euroins România a aprobat și realizat propriu-zis conversia a două datorii subordonate în valoare de 76 de milioane de lei în capital de lucru. Cele două datorii subordonate au fost acordate în Iunie și August de compania-mamă Euroins Insurance Group către Euroins România.

Finalizarea acestor măsuri economice și infuzii de capital indică angajamentul pe termen lung al acționarilor și investitorilor față de Euroins România și piața de asigurări din România, potrivit oficialilor companiei.

“Compania se concentrează pe creșterea continuă a calității și diversificării portofoliului de asigurări, având ca principal obiectiv menținerea și consolidarea poziției și îmbunătățirea continuă a rezultatelor financiare. Principalul obiectiv al Euroins România Asigurare Reasigurare SA este să rămână un partener stabil pentru clienții și intermediarii săi”, a declarat Jeroen van Leeuwen, membru al Consiliului de Administrație.

Euroins Insurance Group (EIG) AD este unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări independente care operează în regiunea CEE / SEE / CSI. Compania se concentrează pe oferirea unei game largi de produse generale, de sănătate și de asigurări de viață. Grupul are sediul central în Bulgaria și operează în nouă țări europene și are filiale de asigurări în Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Ucraina și Georgia. EIG operează și în Grecia, Polonia și Rusia. În prezent, grupul de asigurări are peste 2,5 milioane de clienți și peste 3.000 de angajați. EIG este o filială a Eurohold Bulgaria, un grup independent de top care operează în regiunea CEE / SEE / CSI, listat la bursele de la Sofia și Varșovia. Eurohold Bulgaria este activă în asigurări, leasing, vânzări de autoturisme, gestionarea activelor și operațiuni de investiții.

 

 

BVBStiri BVB

TURISM FELIX S.A. (TUFE) (20/09/2021)

Informare Depozitarul Central - operare diminuare capital social - nr. actiuni

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (20/09/2021)

Convocare AGA O & E 28(29).10.2021

JUDETUL TIMIS (TIM28) (20/09/2021)

Plata cupon 42, rambursare rata principal 42 si calcul rata dobanda pentru cuponul 43

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/09/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 13 - 17 septembrie 2021