EVERGENT Investments a depus la sediul Aerostar SA, în dată de 13 martie 2025, declarația prin care își exercită dreptul legal de retragere din calitatea de acționar semnificativ și a solicitat cumpărarea integrală a pachetului de acțiuni care reprezintă 15,14% din capitalul social, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Declarația de retragere a fost formulată în temeiul art. 134 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, ca urmare a adoptării și publicării Hotărârii Adunării generale extraordinare a acționarilor nr. 23 din 12 decembrie 2024 prin care s-a decis schimbarea obiectului principal de activitate al Aerostar SA. Compania Aerostar este listată la Bursa de Valori București pe segmentul Principal, categoria Standard.
Prin depunerea declarației s-a declanșat procedura de retragere prin care s-a solicitat Aerostar SA:
– să cumpere toate acțiunile ARS deținute de EVERGENT Investments;
– să achite acțiunile în maxim 4 luni de la dată depunerii declarației.
Prețul acțiunilor urmează a fi stabilit de un expert autorizat independent, membru ANEVAR și înregistrat la ASF, ca valoare medie rezultată din aplicarea a cel puțin două metode de evaluare recunoscute de standardele internaționale de evaluare.
EVERGENT Investments, companie listată de administrare de active și fond de investiții alternative autorizat și supravegheat de ASF, este consecventă strategiei sale pe termen lung. Prin decizii bine fundamentate, compania valorifica deținerile din portofoliu ajunse la maturitate și în funcție de contexte favorabile de piață, fiind ferm angajată în obținerea performanței financiare în beneficiul companiei și al acționarilor săi, conform raportului citat.
În decembrie, acționarii Aerostar au aprobat, cu majoritatea voturilor valabil exprimate, modificarea obiectului principal de activitate al societatii, incepand cu data de 01.01.2025 in cod CAEN 3031 – Fabricarea de aeronave si nave spatiale civile, ca urmare a intrarii in vigoare a modificarilor aduse asupra codurilor CAEN prin Ordinul INS nr. 377/2024 privind actualizarea Clasificarii activitatilor din economia nationala – CAEN, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 385 din 25.04.2024.