Update articol:

EXCLUSIVITATE – Cosmin Ghiţă, Nuclearelectrica: “Avem încredere în continuarea parcursului de dezvoltare al proiectului SMR de la Doicești” 

Avem încredere în continuarea parcursului de dezvoltare al proiectului SMR de la Doicești, ne-a transmis Cosmin Ghiţă, CEO Nuclearelectrica, întrebat de FI care este statusul și ce scenarii de lucru are pentru continuarea proiectului SMR de la Doicești, în condiţiile în care, săptămâna trecută, şeful companiei americane NuScale, dezvoltatorul și proprietarul tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) a declarat, potrivit profit.ro, că i s-a comunicat că decizia de continuare a proiectului din România, de la Doicești, a fost amânată din motive politico-electorale.

Cosmin Ghiţă ne-a declarat: “Avem încredere în continuarea parcursului de dezvoltare al proiectului SMR de la Doicești.

În acest moment, proiectul se află în etapa de tranziție între FEED1 și FEED2, denumită LNTP (Limited Notice cu Proceed). În acest sens, SNN a inițiat demersurile pentru stabilirea unui cadru de dialog cu Ministerul Energiei, începând cu ședința AGA din 17 aprilie a.c..  Obiectivul este de a clarifica, cu celeritate și concretețe, toate aspectele necesare repunerii pe ordinea de zi a unei ședințe ulterioare a Adunării Generale a Acționarilor, a punctelor de care depinde continuarea proiectului.

Societatea Națională Nuclearelectrica a pus și va continua să pună la dispoziția acționarilor săi toate datele și informațiile deținute până în acest moment, cu privire la etapele de dezvoltare planificate pentru centrala de la Doicești care va folosi tehnologia reactoarelor modulare mici, în linie cu prevederile legale și comerciale.”

România, prin intermediul companiei de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas (parte a Grupului E-Infra), este prima țară din Europa și a doua după Statele Unite ale Americii care face primii pași pentru implementarea centralei NuScale VOYGRTM cu 6 module și o capacitate instalată de 462 MWe în acest deceniu.

În AGA din 17 aprilie, acționarii Nuclearelectrica nu au luat o decizie privind continuarea proiectului Reactoarelor Modulare Mici și nici în privința încheierii unui parteneriat direct cu DSPE BETA PRIVATE EQUITY FUND în calitate de investitor în compania de proiect RoPower Nuclear, potrivit hotărârilor AGA, transmise Bursei de Valori București.

Pe 8 mai, ministrul energiei Sebastian Burduja, a spus că mai are nevoie de date suplimentare de la Nuclearelectrica, potrivit e-nergia.ro: “Am spus că avem nevoie de date în plus legate de proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni. Urmează ca Nuclearelectrica, la nivelul conducerii executive, la nivelul board-ului, să ne furnizeze aceste date suplimentare, la nivelul acționarului. Eu voi înainta deîndată ce insăși compania susține acest proiect”. Sebastian Burduja a mai spus:  “În primul rand compania, la nivelul organelor de decizie, trebuie să aprobe etapele acestui proiect. Inclusiv structura sa financiară. Nu poate să ceară acționarului majoritar, Ministerul Energiei, un lucru pe care nu l-a rezolvat la nivelul Consiliului de Adminstrație. Îl va rezolva, îl va tranșa, și cu siguranță noi, Ministerul Energiei și statul român, vom susține acest proiect de viitor pentru România si nu doar pentru România, ci pentru întreaga lume” a spus ministrul Energiei solicitat să explice în ce constă “recalibrarea” proiectului, despre care Ministerul a vorbit în luna aprilie. Ministerul Energiei a transmis , în aprilie: “Susținem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare și consolidare energetică a României“.

BVB | Știri BVB

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (20/05/2025)

Demersuri privind vanzare statii de incarcare masini electrice

SINTEZA S.A. (STZ) (20/05/2025)

Numire director general

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (20/05/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014