Update articol:

Fed deschide calea pentru o scădere a dobânzilor, în ideea de a susţine economia

FED

Banca Centrală a SUA (Federal Reserve – Fed) a deschis miercuri seară calea pentru o posibilă reducere a dobânzii de referinţă, în ideea de a susţine economia pe fondul tensiunilor comerciale persistente şi a încetinirii creşterii mondiale, transmite AFP.

“Incertitudinile din jurul perspectivelor au crescut în mod evident de la ultima noastră reuniune”, a concluzionat preşedintele Fed, Jerome Powell, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii comitetului de politică monetară. “Vom acţiona adecvat, inclusiv prompt dacă situaţia o va impune, şi vom utiliza instrumentele noastre pentru a susţine expansiunea”, a spus Powell, adăugând că Fed ar putea relaxa politica monetară prin reducerea dobânzilor dar este posibil de asemenea să pună punct procesului de diminuare treptată a bilanţului său.

Pentru moment însă, comitetul de politică monetară de la Fed a decis miercuri să menţină nemodificată dobânda de referinţă în intervalul cuprins între 2,25% şi 2,50%.

Analiştii au remarcat faptul că în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de politică monetară, Fed a renunţat la promisiunea de a da dovadă de “răbdare” cu privire la o modificare a dobânzilor, o dovadă în plus în opinia lor că Fed se pregăteşte să reducă costul creditului. În plus, în comunicat se mai precizează că economia americană a înregistrat o creştere “moderată” şi nu una “solidă” cum se preciza la precedenta reuniune.

De asemenea, Fed şi-a revizuit în jos prognoza de inflaţie pentru acest an la 1,5% în loc de 1,8% cât estima în luna martie, dar a lăsat nemodificată prognoza de creştere economică la 2,1%.

Potrivit lui Jim O’Sullivan, analist la HFE, citat de Agerpres,  faptul că preşedintele Fed “a insistat asupra faptului că riscurile la adresa economiei au crescut creşte posibilitatea unei reduceri a dobânzilor”.

Următoarea reuniune de politică monetară la Rezerva Federală este prevăzută a avea loc în perioada 30-31 iulie şi deja o majoritatea zdrobitoare a analiştilor financiari prognozează o reducere a dobânzii de referinţă. 

Euro scade drastic, după declaraţiile lui Draghi privind stimulentele suplimentare

 

BVB | Știri BVB
ROMCARBON SA (ROCE) (25/09/2026)

Convocare AGAE din 03/04.11.2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (25/09/2026)

Intrebari actionar majoritar si raspunsul conducerii Companiei

CHRISTIAN '76 TOUR S.A. (TRIP) (25/09/2026)

Convocare AGOA&AGEA din data de 04/05.11.2026

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (25/09/2026)

Schimbarea Presedintelui si Vicepresedintelui Consiliului de Administratie

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (25/09/2026)

Informare Depozitarul Central - operare diminuare capital social - nr. actiuni