Obiectivul ASF nu este neapărat să emită o reglementare cu orice preţ, spune Florentina Boboc, director Direcţia Autorizare-Reglementare Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare (SIIF) la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Domnia sa susţine: “Într-adevăr, dacă autorităţile, în general, sunt privite ca un poliţist al zonei pe care o supraveghează, noi nu dorim să ne erijăm doar într-un poliţist, ci vrem să credem că putem – şi am şi demonstrat-o de-a lungul timpului – să fim un sprijin pentru piaţa de capital din Romania, în sensul în care reglementările pe care le emitem nu doar să aducă costuri legate de transpunere, implementare, aplicare efectivă, ci să aducă beneficii, astfel încât să permită dezvoltarea pieţei de capital şi a entităţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia.
De multe ori, autorităţile sunt puse în situaţia în care transpunerea unor norme europene trebuie realizată pentru că facem parte din UE, Uniune la nivelul căreia se emit în ultima vreme o serie de reglementări, unele care au un impact deosebit în special asupra pieţelor care nu sunt la fel de dezvoltate ca pieţele mari.
Întotdeauna, în zona de reglementare şi în modalitatea în care am realizat implementarea sau transpunerea la nivel national a legislaţiei europene, am avut în vedere aplicarea acelui principiu al proporţionalităţii, astfel încât să ţinem cont în mare măsură de nivelul de dezvoltare a participanţilor din piaţă, de nivelul de dezvoltare a pieţei noastre, astfel încât să încercăm să gândim cerinţe care să fie oarecum la nivelul la care se desfăşoară activităţile pe piaţa de capital din România.
De-a lungul timpului, procesul legislativ a presupus, pe lângă transpunerea legislaţiei europene, şi crearea unor norme care să fie aplicabile, nefiind izvorâte dintr-o cerinţă a UE şi mă refer aici în special la legea Fondurilor de Investiții Alternative.
Această lege este deosebit de aşteptată de industria fondurilor de investiţii; la elaborarea acestei legi am avut iniţiativa creării unui grup de lucru la care au participat reprezentanţii industriei fondurilor de investiţii din România, astfel încât noi credem că acest proiect de lege îmbracă oarecum dorințele și necesităţile care sunt în prezent la nivelul industriei fondurilor de investiţii. El a fost transmis Ministerului Finanţelor, a urmat calea legislativă şi, în prezent, proiectul de lege privind FIA urmează să fie aprobat în plenul Senatului, urmând ca, după aprobarea în plen, să fie înaintat Camerei Deputaţilor şi sperăm ca până la finalul acestui an să fie promulgat şi să intre în vigoare.
Bineînţeles că această lege are o perioadă tranzitorie în care entităţile să se adapteze la prevederile acesteia. Întotdeauna, în cadrul de reglementare, am încercat să nu emitem acte cu aplicare imediată sau cu impact imediat, să lăsăm entităţilor posibilitatea să-şi adapteze procesele şi procedurile interne, modul de desfăşurare a activităţilor la noul cadru de reglementare, tocmai în ideea ca trecerea să se facă lin şi să nu creeze mai multe probleme decât creează orice nouă legislaţie apărută”.
VEZI AICI SCHIMBĂRILE LEGISLATIVE ALE ANULUI 2019 – Prezentare Florentina Boboc