Update articol:

Florin Jianu, reacţie la anunţul că DNA va ancheta 1.100 de firme pentru posibila fraudare a Măsurii 3: Salariile celor din mediul public sunt plătite pentru a identifica soluții, nu a deferi justiției firme! Rușinos!

lorin Jianu, Președinte al CNIPMMR  Foto Facebook

Nu este posibil ca IMM-urile să aibă de suferit de pe urma unui management atât de defectuos, salariile celor din mediul public sunt plătite pentru a identifica soluții, nu a deferi justiției firme, a reacţionat Florin Jianu, preşedintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR), la anunţul că DNA va ancheta 1.100 de firme pentru posibila fraudare a banului public.

Acesta a scris: “Gata, s-au găsit vinovații, firmele aplicante .
Nu cei care au avut acces la platformă, nu cei care au scurs informații, ci aplicanţii.
Într-o notă mai serioasă, această abordare este cea mai proastă posibilă pentru că:
1. Conform legii, va fi sesizat OLAF, iar Măsura 3 se va bloca de tot, până la rezolvarea sesizărilor (1, 2 ani?!).
2. Posibil să fie blocate și auditate de la OLAF și Măsurile 1 și 2 respectiv întreagă axa din POC.
3. Celor 1100 aplicanți din sesizare le vor fi afectate drepturi, nu cred că cineva își dorește să meargă să dea cu subsemnatul la DNA.
4. Posibile procese colective ale firmelor ale căror interese au fost afectate.
5. Imposibilitatea redeschiderii măsurii 3 în aceste condiții.
6. Cum au fost ajutate în acest context firmele afectate de COVID?!?! Răspuns: ZERO.
Care erau soluțiile, de fapt?! Păi:
1. Raport cu privire la cei care au avut acces în BAZA de date fără o autorizare oficială și aceia deferiți justiției
2. Folosirea etapei de CONTRACTARE ca o etapă de curățire a celor care cumpărau sedii neproductive, specula imobiliară etc. am explicat și în alte ieșiri publice cum în mod profesionist și fără scandaluri, curăţai de speculanţi măsura și contractai cu cei care merită.
Vom face curând o conferință de presă, nu e posibil ca IMMurile să aibă de suferit de pe urma unui management atât de defectuos, salariile celor din mediul public sunt plătite pentru a identifica soluții, nu a deferi justiției firme!!!!!! Rușinos!”

Actualul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, a depus o plângere la DNA privind fraudarea programului Măsura 3 de granturi acordate firmelor.  Sesizarea făcută de Claudiu Năsui vizează suspiciuni de fraudă în legătură cu programul prin care sunt acordate granturi nerambursabile în valoare de 550 de milioane de euro din fonduri europene.

În documentele primite de procurori se precizează că 1.100 de firme au depus aplicații suspecte, cu 48 de ore înainte de finalizarea proiectului. Potrivit suspiciunilor, unii antreprenori ar fi obținut informații despre procentul de cofinanțare în funcție de care se face departajarea între proiecte.

Corpul de Control al premierului anchetează granturile acordate de stat IMM-urilor pentru a face investiții. Potrivit HotNews, ancheta de la Ministerul Economiei va lămuri și de ce au avut conturi în platformă alte persoane în afara administratorilor. Printre aceștia s-a aflat și ministrul Economiei, Claudiu Năsui, căruia i s-a făcut cont de administrator pentru regiunea București, imediat cum și-a preluat mandatul de ministru, deși fostul ministru nu a avut un astfel de cont.

BVBStiri BVB

MedLife S.A. (M) (16/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (16/09/2021)

Modificare calendar financiar 2021