Update articol:

Fondul Proprietatea convoacă AGA pe 29 septembrie; acționarii vor vota noul administrator al fondului și un dividend de 0,046 lei/acțiune

Fondul Proprietatea convoacă AGA pe 29 septembrie; acționarii vor vota noul administrator al fondului și un dividend de 0,046 lei/acțiune
 - poza 1

Fondul Proprietatea a convocat Adunările Generale Extraordinară și Ordinară ale Acționarilor pentru data de 29 septembrie 2026, principalele puncte de pe ordinea de zi vizând desemnarea unui nou administrator al fondului pentru perioada 2027-2031, aprobarea unui dividend brut de 0,046 lei pe acțiune și modificări ale Actului Constitutiv.

Potrivit convocatorului publicat la Bursa de Valori București, acționarii vor decide asupra numirii unui nou administrator de fond de investiții alternative și administrator unic al Fondului Proprietatea pentru un mandat de patru ani, începând cu 1 aprilie 2027. În cursa pentru administrarea fondului se află Franklin Templeton International Services, INVL Asset Management și SAI Muntenia Invest, urmând ca raportul comparativ al ofertelor să fie publicat până la 28 august 2026.

În cazul în care niciun candidat nu va fi aprobat, acționarii vor vota prelungirea cu un an, până la 1 aprilie 2028, a mandatului Franklin Templeton în calitate de administrator unic și administrator de fond de investiții alternative.

Pe ordinea de zi a AGOA figurează și propunerea de distribuire a unui dividend brut de 0,046 lei/acțiune, introdusă la solicitarea acționarului Lion Capital, care deține peste 5% din capitalul social al Fondului Proprietatea și este susținută de administratorul unic.

Totodată, AGEA este chemată să aprobe reducerea rezervei legale cu 26,2 milioane de lei, sumă care va fi transferată în rezultatul reportat și va rămâne disponibilă pentru utilizare ulterioară de către acționari, precum și modificări ale Actului Constitutiv privind remunerarea și răspunderea membrilor Comitetului Reprezentanților.