Update articol:

Fondul UE de relansare ar putea atrage 1.000 de proiecte verzi

Sursa foto: www.coe.int

Peste 1.000 de proiecte prietenoase cu mediul ar putea să beneficieze de finanţare de la fondul UE de relansare post-coronavirus, arată un studiu realizat de EY şi consultat de Reuters.

Liderii europeni se întâlnesc vineri la Bruxelles în încercarea de a cădea de acord asupra bugetului comunitar pentru perioada 2021-2027 şi a unui fond de stimulare economică, ambele fiind criticate de ONG-urile de mediu pentru că nu îndeplinesc obiectivele blocului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 40% până în 2030, potrivit Agerpres.

Comisia Europeană a propus un buget comunitar de 1.100 miliarde de euro şi un fond de relansare de 750 miliarde de euro destinat refacerii celor mai afectate economii.

Un studiu comandat de European Climate Foundation şi realizat de firma de consultanţă EY, consultat de Reuters înainte de publicarea sa în luna septembrie, a identificat peste 1.000 de proiecte verzi care ar putea fi eligibile pentru finanţare de la viitorul fond de relansare. Aceste proiecte ar sprijini peste două milioane de locuri de muncă şi ar avea nevoie de investiţii de aproximativ 200 miliarde de euro, susţin autorii studiului.

Aceste proiecte care sunt gata să fie demarate în maximum doi ani, dacă vor primi finanţare, acoperă domenii precum energiile regenerabile, stocarea energiei, renovarea clădirilor, transport cu emisii reduse de carbon, tehnologii de producţie cu emisii reduse şi procese industriale mai eficiente.

Un exemplu de astfel de proiect verde este HYBRIT, un joint venture între compania siderurgică SSAB, firma minieră LKAB şi compania de utilităţi Vattenfall, destinat înlocuirii cocsului siderurgic cu hidrogenul în producţia de oţel în Suedia, un proiect care ar avea nevoie de 1,5-2,0 miliarde euro, a apreciat vicepreşedintele EY, Steve Varley.

Cele 1.000 de proiecte identificate de EY reprezintă doar aproximativ 10% din proiectele verzi care sunt în prezent în stadiu de dezvoltare în Europa. Aceasta înseamnă că întregul pachet de proiecte verzi din UE ar putea reprezenta investiţii de până la 1.000 de miliarde de euro şi ar putea înlocui cel puţin cele 12 milioane de locuri de muncă pierdute în timpul pandemiei, susţine Steve Varley.

Pentru a identifica proiectele care ar putea fi eligibile pentru finanţare de la UE, firma de consultanţă EY a intervievat companii, stakeholderi, oficiali şi investitori din fiecare stat membru. EY a precizat că în scurt timp va dezvălui lista proiectelor cu statele membre care pregătesc planuri de relansare. 

BVBStiri BVB

VES SA (VESY) (22/10/2020)

Convocare AGA O & E 25/26.11.2020

MedLife S.A. (M) (21/10/2020)

Decizii CA din data de 20 octombrie 2020

ARMATURA S.A. (ARM) (21/10/2020)

Convocare AGEA din 04.12.2020