Update articol:

Fostul director al Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor Laurenţiu Barangă a fost trimis în judecată

Procurorii l-au trimis în judecată pe fostul director al Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Laurenţiu Barangă, după ce acesta a folosit documente de studii falsificate pe baza cărora s-a angajat la trei universităţi şi la două instituţii.

Anchetatorii au stabilit că Laurenţiu Barangă ar fi indus şi menţinut în eroare Universitatea „Valahia” din Târgovişte, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă modificat succesiv printr-un număr de 18 acte adiţionale (din 2012 până în 2020), prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi ulterior desfiinţate de către instanţa de judecată încă din anul 2016, potrivit news.ro. Procurorii au precizat că actele adiţionale au produs efecte “prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu suma de 608.000 lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate pe durata valabilităţii contractului individual de muncă”.
O altă acuzaţie adusă de procurori lui Laurenţiu Barangă se referă la faptul că ar fi indus şi menţinut în eroare Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă, prin completarea Fişei de îndeplinire a standardelor universitare cu menţiuni care atestă în mod nereal absolvirea de studii universitare de licenţă şi doctorat, în condiţiile în care actele de studii au fost desfiinţate de către instanţa de judecată încă din anul 2016, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu suma de 36.146 lei.
În acelaşi mod, Laurenţiu Barangă a indus în eroare Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat cu ocazia încheierii contractului individual de muncă modificat succesiv printr-un număr de şapte acte adiţionale (din 2013 până în 2019), prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi ulterior desfiinţate de către instanţa de judecată încă din anul 2016, actele adiţionale producând efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu suma de 496.062 lei reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcţiei deţinute fără drept, compusă din suma de 393.123 lei reprezentând contravaloarea salariilor brute plătite inculpatului şi încasate de acesta fără drept, aferente perioadei 01.07.2009–30.09.2016 şi respectiv suma de 102.939 lei reprezentând contravaloarea celor reţinute şi plătite de instituţie cu titlu de contribuţii, aferente perioadei 01.07.2009–30.09.2016.
Parchetul General menţionat că o altă instituţie indusă în eroare de Laurenţiu Barangă, în acelaşi mod, este Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. Acest lucru s-a întâmplat cu ocazia încheierii contractului individual de muncă pentru perioada 06.10.2015–30.09.2016 şi contractului individual de muncă pentru perioada 03.10.2016–30.09.2017, ambele având ca obiect angajarea în funcţia de conferenţiar universitar, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi ulterior desfiinţate de către instanţa de judecată încă din anul 2016, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu suma de 9.856 lei reprezentând venituri de natură salarială încasate.
“Ar fi indus în eroare Ministerul Finanţelor Publice care a înaintat Guvernului documentaţia necesară numirii sale în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, prin prezentarea şi atestarea îndeplinirii condiţiilor necesare numirii în funcţia de preşedinte al acestei instituţii, inclusiv a faptului că este licenţiat, deşi actele de studii îi fuseseră anulate de către instanţă, fapt ce a condus la prejudicierea Oficiului cu suma totală de 21.751 lei reprezentând drepturi băneşti (salariu şi contribuţii) aferente perioadei 04.09.2020–08.10.2020, urmare a numirii sale în funcţia menţionată”, se mai arată în comunicatul Parchetului General.
Procurorii îl mai acuză pe Laurenţiu Barangă de faptul că ar fi utilizat de două ori duplicatul diplomei de doctor, în condiţiile în care aceasta din urmă a fost desfiinţată de către instanţa de judecată încă din anul 2016. “Prima dată cu ocazia încheierii contractului de muncă cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, având ca obiect desfăşurarea activităţii de profesor universitar la Şcoala Doctorală <<Ingineria şi Managementul Resurselor Vegetale şi Animale>> (un act material), precum şi a doua oară cu ocazia depunerii la dosarul care a stat la baza emiterii ordinului ministrului educaţiei naţionale prin care i s-a acordat atestatul de abilitare în domeniul de studii universitare de doctorat, <<Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală>>”, menţionează sursa citată.
De asemenea, Laurenţiu Barangă ar fi completat în mod necorespunzător declaraţia de avere întocmită cu ocazia numirii în funcţia de Preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, prin omisiunea declarării a două imobile.
El mai este acuzat că ar fi declarat în fals, la data de 06.04.2017, în faţa notarului public, faptul că ar fi pierdut în condiţii necunoscute diploma de doctor eliberată la data de 21.12.2011 de Universitatea „VALAHIA” din Târgovişte, în condiţiile în care diploma respectivă a fost predată poliţiştilor din cadrul I.G.P.R.–D.I.C.E. cu ocazia cercetărilor ce se efectuau în dosarul penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Procurorii l-au mai trimis în judecată pe Laurenţiu Barangă pentru că ar fi exercitat fără drept activitatea de conducător de doctorat, deşi nu îndeplinea condiţiile întrucât avea la bază acte de studii falsificate. “În temeiul contractului individual de muncă, în perioada 06.11.2019–30.09.2020, a fost angajat al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti, la Şcoala Doctorală „Ingineria şi Managementul Resurselor Vegetale şi Animale” (cu funcţia de profesor universitar)”, au mai transmis procurorii.
Aceştia au menţionat că Laurenţiu Barangă a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, cu unele omisiuni şi nuanţări.
Anchetatorii au dispus luarea măsurii asiguratorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare deţinute de Barangă, precum şi luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a şapte bunuri imobile (şase terenuri şi un apartament).
Parchetul General a mai cerut instanţei desfiinţarea următoarelor înscrisuri ce au fost Laurenţiu Barangă în baza documentelor falsificate: duplicatul diplomei de doctor emis de către Universitatea „VALAHIA” din Târgovişte; ordinul ministrului educaţiei naţionale privind acordarea atestatului de abilitare şi conducător de doctorat emis în domeniul de studii universitare de doctorat „Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală”.

BVBStiri BVB

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (20/01/2021)

Convocare AGAE - 24/25.02.2021

ZENTIVA S.A. (SCD) (20/01/2021)

Calendar financiar 2021

ROMCARBON SA (ROCE) (20/01/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TERAPLAST SA (TRP) (20/01/2021)

Numire administrator neexecutiv provizoriu

COMPA S. A. (CMP) (20/01/2021)

Calendar financiar 2021