Update articol:

Fostul șef al Raiffeisen Elveția, condamnat la închisoare, într-un proces care i-a expus facturile uriașe de la cluburile de striptease și utilizarea abuzivă a fondurilor băncii

Fostul director executiv al Raiffeisen Elveția, Pierin Vincenz, a fost condamnat miercuri la aproape patru ani de închisoare, la sfârșitul unui proces pentru fraudă, care i-a expus facturile uriașe de la cluburile de striptease și utilizarea abuzivă a fondurilor băncii, potrivit Reuters.

După unul dintre cele mai cunoscute procese pentru infracțiuni corporative din Elveția din ultimele decenii, tribunalul districtual din Zurich l-a condamnat pe Vincenz, un fost „Bancher al anului” din Elveția, fiind acuzat că a câștigat milioane prin tranzacții ilicite în timp ce era CEO al băncii.

Vincenz, care a fost achitat în mai multe capete de acuzare, a fost amendat cu 840.000 de franci elvețieni (900.600 USD) și obligat să plătească despăgubiri de aproape 1,6 milioane de franci firmelor în care era implicat, întrucât instanța l-a găsit vinovat pe bărbatul de 65 de ani de folosire a banilor în scopuri private.

Avocatul său a declarat pentru Reuters că Vincenz, care neagă orice faptă greșită, va face apel la verdict după ce a fost condamnat la 3-3/4 de închisoare.

Vincenz a spus instanței că o factură de cheltuieli de aproape 200.000 de franci elvețieni pentru vizitele la cluburi de striptease era în mare parte legată de afaceri, în timp ce o cină de 700 de franci cu o femeie pe care a întâlnit-o pe aplicația de întâlniri Tinder  fost justificată pentru că o avea în vedere pentru un post în domeniul imobiliar.

Însă judecătorul Sebastian Aeppli a declarat că cererile de cheltuieli au mers prea departe și nu sunt în interesul angajatorului.

„Întreținerea relațiilor pe care le-a desfășurat în cabarete, cluburi de striptease și baruri de contact nu mai era în interesul principal al Raiffeisen”, a spus judecătorul, adăugând că gestionarea prudentă a banilor lui Raiffeisen ar fi însemnat limitarea taxelor la 1.000 de franci elvețieni sau mai puțin pe ocazie.

Procesul, care a fost mutat din cauza interesului public intens, s-a concentrat pe conflicte de interese privind tranzacțiile între o serie de firme în care au fost implicați Vincenz și un alt inculpat. Toți cei șapte inculpați din procesul, care a început în ianuarie, au negat acuzațiile împotriva lor.

Vincenz a fost obligat să plătească lui Raiffeisen peste 260.000 de franci elvețieni pentru cheltuielile pe care le-a perceput băncii, în timp ce a fost obligat să plătească încă 1,3 milioane de franci pentru a compensa daunele suferite de o altă firmă în urma unei tranzacții corporative.

Procurorii au cerut în total aproape 70 de milioane de franci elvețieni în bunuri de la inculpați, precum și pedepse financiare și pedepse cu închisoarea de la doi la șase ani pentru toți, cu excepția unuia dintre ei.

Procurorul Marc Jean-Richard-dit-Bressel a declarat reporterilor că biroul său va aștepta verdictul scris, precum și următoarele mișcări ale celorlalte părți înainte de a decide cu privire la orice posibil recurs, dar a remarcat că instanța a susținut în mare măsură acuzațiile procurorilor.

BVB | Știri BVB

OMV PETROM S.A. (SNP) (03/10/2022)

Raport tranzactii cu parti afiliate 29 august - 2 octombrie 2022

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (03/10/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26.09.2022-30.09.2022

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (03/10/2022)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (03/10/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26 - 30 septembrie 2022