Procurorul militar Bogdan Pîrlog de la Parchetul Militar Bucureşti s-a autosesizat în 27 martie în cazul achiziţiei de măşti medicale de la firma Romwine&Coffee, din Giurgiu, specializată în distribuţia băuturilor alcoolice, au declarat pentru G4media.ro surse judiciare, care au precizat că procurorul militar a declinat dosarul la DNA.
”Având în vedere informațiile publicate în spațiul public, privind faptul că Guvernul României, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, a încheiat un acord cadru în valoare de 56 de milioane de lei (12 milioane de euro) pentru achiziționarea de măști de protecție, contractul fiind atribuit SC Romwine&Cofee SRL, înființată în urmă cu un an și având ca obiect principal de activitate „comerț cu produse alimentare, băuturi și produse din tutun, efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe”, existând indicii privind conduitele unor funcționari publici care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au îndeplinit un act în mod defectuos, utilizând o societate comercială fără activitate reală, pentru ridicarea artificială a prețului de achiziție a respectivului produs, și prin aceasta cauzând o pagubă bugetului de stat de peste 1.000.000 de euro (cel puțin 6 milioane euro), obținându-se totodată un folos material pentru persoanele implicate în operațiune (…), ne sesizăm din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, (….) și art 132 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”, se arată în ordonanța de declinare ajunsă la DNA.
Premierul Ludovic Orban a anunţat o anchetă a Corpului de control la Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate cu privire la contractul semnat cu firma din Giurgiu pentru cumpărarea de măşti de protecţie, precizând că, dacă acesta nu a fost derulat în condiţii legale, va fi reziliat.
“A apărut în material că în procedura de achiziţii derulată de Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate s-a semnat un contract cadru cu o firmă din judeţul Giurgiu. I-am cerut ministrului Finanţelor să dispună o anchetă a Corpului de control la ONAC, aştept rezultatele acestei anchete. Sincer, mi se pare ciudat că o firmă care nu prea are istoric şi nu are experienţă în zona medicală să poată obţine un astfel de contract. Dacă contractul nu a fost derulat în condiţii legale va fi reziliat, iar persoanele implicate în semnarea acelui contract fără respectarea condiţiilor legale vor răspunde pentru această decizie”, a afirmat Orban, citat de Agerpres.
Şi Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat la RFI că ”specula și contractele abuzive” nu vor fi tolerate: ”Ne-a fost semnalat acest caz în mai multe situații, în baza mai multor solicitări și în acest moment la Ministerul Finanțelor Publice a fost dispus un control în acest caz, pentru a verifica modul în care s-a făcut această achiziție. (…) Deocamdată nu avem concluziile Corpului de Control, s-a dispus o anchetă a Corpului de Control la nivelul Ministerului Finanțelor Publice în acest caz și când vom avea concluziile, o să putem comunica ce s-a întâmplat. Semnalul pe care vrem să-l transmitem este că pot apărea diverse situații de speculă sau de achiziții abuzive și aceste situații vor fi verificate și sancționate. Nu avem nici o toleranță în această privință”.