Update articol:

GEFCO își consolidează și extinde cooperarea cu Grupul Renault și DACIA în România

GEFCO Grupul Renault și DACIA în România

GEFCO, expert global în lanțul de aprovizionare multimodal și furnizor principal de logistică auto în Europa, semnează un acord cu Grupul Renault și DACIA pentru extinderea cooperării logistice din România, începută în 2005 și care s-a dezvoltat continuu, potrivit unui comunicat de presă.

La începutul anului 2021, GEFCO și Renault Grup și-au consolidat cooperarea prin extinderea acordului pentru fluxurile de vehicule finite (FVL) Mioveni-Constanța și Constanța-București pentru încă trei ani, a acordorilor FVL din Italia și Belgia, dar și prin deschiderea unor noi fluxuri.

Pentru a obține o optimizare comercială și o sinergie a fluxurilor existente, un atelier Monozukuri a fost inițiat de constructorul de automobile. Echipele Dacia, Renault și GEFCO au lucrat împreună în cadrul mai multor sesiuni. A avut ca rezultat unirea celor două fluxuri – Mioveni – portul Constanța și Constanța – București – într-o rută cu două sensuri (dus-întors) și înlocuirea livrărilor rutiere din port cu o soluție feroviară.

Acest lucru a adus beneficii suplimentare prin creșterea capacității – o îmbunătățire esențială, deoarece mașinile care sosesc în port trebuie preluate în cel mai scurt timp posibil. Pe cale feroviară, pot fi ridicate simultan până la 700 de vehicule.

În cele din urmă, înlocuirea a 37% din transporturile în camioane cu transporturile pe calea ferată a dus la o reducere semnificativă a emisiilor de CO2.

„Lucrul îndeaproape cu clienții noștri, ascultarea reciprocă și desemnarea unor ținte benefice pentru toate părțile s-a dovedit a fi rețeta succesului. Vom continua să atingem noi orizonturi cu soluțiile noastre operaționale de logistică auto dedicate Renault și Dacia drept urmare a încrederii pe care ne-a acordat-o Grupul Renault” a comentat Daniela MIDVICHI, Manager logistică FVL al GEFCO România.

Pe lângă extinderea operațiunilor de business pentru fluxurile Mioveni-Constanța și Constanța-București, GEFCO România a păstrat liniile de export FVL către Italia și Belgia, de unde mașinile sunt distribuite pe mai multe piețe. Pentru a facilita aceste fluxuri, GEFCO România expediază în medie trei trenuri pe săptămână.

Companiei de logistică i-a fost acordată și operarea liniilor interne de distribuție de la uzina Dacia către dealerii din județele din sud-estul României. Contractul acoperă distribuția de mașini Dacia către toate reprezentanțele din județele Constanța, Tulcea, Brăila, Galați și Călărași.

„Suntem foarte mândri să deschidem un nou capitol în cooperarea cu Grupul Renault. Această creștere este în mare parte legată de evoluție și dezvoltare calitativă. Este vorba de a acționa ca o echipă împreună cu clientul și de a folosi la maximum resursele pe care le avem pentru a duce la optimizări de sinergii și la reducerea emisiilor de CO2 la nivelul întregii țări. Cel mai important, această dezvoltare este rezultatul dedicării, talentului și profesionalismului echipelor implicate din ambele părți” a declarat Bogdan IONIȚĂ, Director General GEFCO România. „Faptul că am început și distribuția la nivel local a mașinilor către reprezentanțele din România – acest serviciu va fi efectuat de GEFCO pentru prima dată în ultimii 15 ani – arată că mai sunt multe alte etape de atins în cooperarea noastră. Și suntem pregătiți să continuăm această călătorie”, a adăugat el.

În 2020, GEFCO România a transportat 105.000 de vehicule pentru Grupul Renault și Dacia. Rămâne lider pe piața FVL din România, deplasând, în medie, peste 300 de mașini pe zi.

 ***

GEFCO este un expert global în lanțul de aprovizionare multimodal și un furnizor de frunte de logistică auto în Europa. Cu peste 70 de ani de experiență în gestionarea lanțurilor de aprovizionare complexe, GEFCO inventează soluții inteligente, agile și durabile pentru a satisface nevoile partenerilor săi într-o gamă largă de industrii. Rețeaua mondială GEFCO se întinde pe cinci continente, cu 11.500 de angajați în 47 de țări. În 2020, Grupul a generat venituri de 3,8 miliarde EUR.

BVBStiri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/06/2021)

Reziliere Contract CTE Iernut

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/06/2021)

Convocare AGEA pentru data de 11 august 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (18/06/2021)

Actualizarea politicii de remunerare a actionarilor

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (18/06/2021)

Alocare actiuni SOP2019 - persoane cu responsabilitati de conducere

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/06/2021)

Autorizare membru al Consiliului de Administratie