Update articol:

Germania anunţă organizarea cu sprijinul Iordaniei a unui “pod aerian umanitar” către Gaza

Germania anunţă organizarea cu sprijinul Iordaniei a unui “pod aerian umanitar” către Gaza
 - poza 1

Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un “pod aerian umanitar către Gaza”, a anunţat luni cancelarul german Friedrich Merz, pentru a ajuta populaţia acestui teritoriu care se confruntă, potrivit Naţiunilor Unite, cu “niveluri alarmante” de malnutriţie, relatează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

Operaţiunea pentru livrarea ajutoarelor umanitare urmează să înceapă “imediat”, a declarat Merz, la sfârşitul unei reuniuni a Cabinetului de Securitate la Berlin.

“Ministrul apărării, Boris Pistorius, va colabora îndeaproape cu Franţa şi Marea Britanie, care sunt, de asemenea, pregătite să organizeze un astfel de pod aerian pentru a livra alimente şi ajutare medicale”, a adăugat cancelarul în cadrul unei conferinţe de presă.

“Ştim că aceasta reprezintă doar un mic ajutor pentru locuitorii din Gaza, dar este totuşi o contribuţie pe care suntem bucuroşi să o facem”, a declarat Merz, care urmează să-l primească marţi, la Berlin, pe regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

Cancelarul german, unul dintre cei mai fermi susţinători ai Israelului în războiul împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas, a cerut Israelului “să îmbunătăţească imediat, cuprinzător şi durabil situaţia umanitară catastrofală” din Gaza, estimând că măsurile implementate în acest week-end de premierul israelian Benjamin Netanyahu sunt doar un prim pas.

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, urmează să călătorească în regiune joi pentru a ajuta la obţinerea unor progrese în negocierile privind încetarea focului dintre Israel şi Hamas, a adăugat el, precizând că intenţionează să discute din nou cu premierul israelian luni seara.

Preşedintele american Donald Trump, care până acum nu a insistat prea mult asupra catastrofei umanitare din Gaza, a declarat luni că a vazut semne ale unei “foamete reale” în teritoriul palestinian asediat de Israel şi a promis mai multe ajutoare, inclusiv deschiderea de “centre de distribuţie a alimentelor”.

Circa 2,4 milioane de palestinieni sunt asediaţi în Fâşia Gaza de către Israel de la începutul războiului declanşat de un atac al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe 7 octombrie 2023 asupra teritoriului israelian.

BVB | Știri BVB
S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (08/10/2026)

Decizie Directorat completare ordine de zi AGOA 23 octombrie 2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (08/10/2026)

Decizia CA de Completare Convocare AGAE 29(30).10.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (08/10/2026)

Modificari in componenta Consiliului de Administratie si in conducerea Companiei

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (08/10/2026)

Contracte conf. art. 234 lit i) Reg. ASF nr. 5 din 2018

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (08/10/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014