Germania va trimite Ucrainei noi rachete antiaeriene Patriot, provenite direct din stocurile Bundeswehr, de care Kievul are „nevoie urgentă” pentru a contracara atacurile ruseşti cu rachete, a declarat marţi ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, în cadrul unei noi reuniuni a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, alcătuit din aproximativ 50 de ţări care oferă sprijin militar şi financiar Ucrainei în războiul cu Rusia, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
“Îi îndemn pe toţi membrii Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei să îşi verifice propriile stocuri şi să efectueze livrări similare”, a indicat ministrul german al apărării. “Sunt conştient că nu este uşor de găsit un echilibru între propriile nevoi de securitate şi sprijinul de care Ucraina are nevoie urgent. Dar, vă rog, dacă aveţi îndoieli, să decideţi în favoarea Ucrainei”, a insistat Boris Pistorius.
“Din păcate, ne putem aştepta ca raidurile aeriene ruseşti să se intensifice din nou odată cu scăderea temperaturilor, iar atunci pagubele vor fi şi mai mari”, a avertizat el.
Ministrul german nu a precizat însă numărul rachetelor interceptoare Patriot care vor fi furnizate Ucrainei şi nici calendarul acestor livrări. Dar el a adăugat că Germania va spori şi furnizarea de rachete antiaeriene de alte tipuri către Ucraina şi de asemenea a dronelor şi a muniţiilor cu rază lungă de acţiune.
În luna iunie, de asemenea la o reuniune a respectivului grup de ţări, ministrul Boris Pistorius anunţase că Germania va oferi Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 400 de milioane de dolari, o parte din această sumă urmând să fie destinată achiziţiei de rachete interceptoare pentru sistemele antiaeriene americane Patriot.
Interceptoarele Patriot sunt foarte eficiente împotriva rachetelor balistice lansate aproape zilnic de Rusia asupra unor ţinte în Ucraina. Confruntată cu insuficienţa rachetelor Patriot, armata ucraineană a încetat să comunice public numărul ţintelor aeriene ruseşti doborâte, pentru a nu evidenţia rata redusă de interceptare a acestora.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut insistent aliaţilor Ucrainei să-i furnizeze mai multe rachete Patriot, dar războiul pornit de SUA împotriva Iranului a diminuat sever stocurile de rachete de acest tip, prin urmare Washingtonul îşi conservă aceste stocuri şi a redus drastic livrările către Ucraina.
Tot marţi, Uniunea Europeană a anunţat că a acceptat, printr-o derogare, ca Ucraina să cumpere rachete americane Patriot folosind 3,2 miliarde de euro din programul european de asistenţă financiară de 90 de miliarde de euro, program care cere să se acorde prioritate echipamentelor fabricate în UE.
Potrivit ministrului ucrainean al apărării, Evgheni Hmara, cu fondurile acum eliberate din împrumutul european Ucraina ar putea achiziţiona aproximativ o mie de rachete Patriot, dar majoritatea acestora vor fi livrate abia în anii următori. Prin urmare, el le-a cerut susţinătorilor Ucrainei în războiul cu Rusia să urgenteze ajutorul militar oferit Kievului din propriile lor stocuri militare.
Şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut membrilor Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei “să sape mai adânc” în aceste stocuri, întrucât “nu avem de ales”.