Update articol:

Gimnastică aerobică: Alte șase calificări românești în finale la Mondialele de cadeți și juniori

Gimnastică aerobică: Alte șase calificări românești în finale la Mondialele de cadeți și juniori
 - poza 1 Sursa foto Federația Română de Gimnastică/facebook

Sportivii români au reușit, sâmbătă, șase noi calificări în finalele Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică pentru cadeți și juniori de la Pamplona (Spania), după cele șapte de vineri.

În întrecerile cadeților, în proba de trio, Diana-Ioana David, Sara-Andreea Avram și Amalia Iancu s-au calificat în finală cu a doua notă (17,750), iar Radu-Ștefan Perețeanu, Ilinca Goncear și Mara Vintilă, cu a treia notă (17,450).

Tot la cadeți, în proba de dans aerobic, România (Mara Vintilă, Raisa Bologa, Rebecca Deca, Mara-Teodora Vlad, Iris Apostol, Iris Ionescu, Antonia Ispas și Antonia Popescu) s-a clasat pe ultimul loc în calificări (15), cu 14,900 puncte.

La juniori, David Marin și Smaranda Geamănu s-au calificat în finală la perechi, cu a șaptea notă (18,050).

În finala de la trio s-a calificat Ana-Matilda Drăghici, Maria Toma și Sara Alexia Buda, cu a cincea notă (18,300), în timp ce Smaranda Geamănu, Eva Ionescu și Andreea Stoica s-au clasat pe 11 (17,850) și vor fi a treia rezervă în finală.

România (Ana-Matilda Drăghici, Maria Toma, Smaranda Geamănu, Andreea Stoica și Sara Alexia Buda) s-a calificat în finala la grup cu a treia notă (18,150).

România (Andra Ionescu, Diana Borcilă, Amalia Ghioc, Maya Ion, Mihaela Manda, Ingryd Mușat, Ruxandra Oancea și Carina Stan) s-a calificat și în finala de la dans aerobic, cu a patra notă (16,800).

Finalele vor avea loc duminică.

BVB | Știri BVB
S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (04/09/2026)

Semnare Memorandum de intelegere extindere Coridor Vertical

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (04/09/2026)

Litigiu conflict de munca

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (04/09/2026)

Renuntare la pozitia de membru in cadrul Consiliului de Administratie

NOVERE CAPITAL (NC) (04/09/2026)

Eliberarea Certificatului de Inregistrare a Instrumentelor Financiare

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (04/09/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor