Update articol:

Gliga (PSD): Preţul poliţelor RCA a explodat; am cerut ASF şi Consiliului Concurenţei un plan de contracarare

https://www.facebook.com/gligadumitrita

Deputatul PSD Mureş Dumitriţa Gliga susţine că, după falimentul City Insurance, preţul poliţelor RCA oferite de celelalte companii de asigurări a explodat, crescând de la 30% până la 200%, iar din acest motiv a cerut Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi Consiliului Concurenţei să îi prezinte un plan de contracarare a acestor creşteri fulminante.

“După cum este cunoscut, piaţa asigurărilor auto din ţara noastră a fost foarte serios zguduită recent, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare şi demararea procedurilor de faliment pentru compania de asigurări City Insurance. Consecinţele au fost cu atât mai bulversante cu cât, în cazul City Insurance, vorbim despre un ‘portofoliu’ de clienţi cu poliţe de asigurări RCA de peste un milion de persoane, în condiţiile în care această companie de asigurări acoperă circa 17% din piaţa de profil. Astfel, imediat după anunţarea intrării în faliment a City Insurance, preţul poliţelor RCA, oferite de celelalte companii de asigurări, a explodat, pur şi simplu, mergând de la un minim de 30% şi depăşind, în multe cazuri, chiar şi 200% din valorile de referinţă anterioare, condiţionat şi de perioada de asigurare. Degringolada generală de pe piaţa de asigurări auto a mers până la punctul în care majoritatea celor interesaţi de prelungirea sau încheierea unei poliţe de asigurare auto au preferat, o perioadă semnificativă de timp, să evite încheierea unor poliţe RCA pe o perioadă mai lungă de o lună, în aşteptarea stabilizării şi reechilibrării pieţei”, a declarat, pentru AGERPRES, deputatul Dumitriţa Gliga.

Parlamentarul a spus că, în acest sens, a solicitat conducerii ASF, care autorizează, reglementează, supraveghează şi controlează activitatea entităţilor de pe pieţele financiare non-bancare, precum şi Consiliului Concurenţei, care are ca principală misiune protejarea consumatorilor de practicile ce pot distorsiona funcţionarea pieţei libere, să prezinte o eventuală strategie preventivă şi proactivă îmbunătăţită, vizând depistarea şi alerta timpurie vizavi de posibilitatea apariţiei unor nereguli sau ‘defecţiuni’ majore în activitatea companiilor de asigurare.

“Am solicitat un răspuns în scris referitor la măsurile concrete propuse de ASF, separat sau în concertare cu Consiliul Concurenţei, pentru echilibrarea şi stabilizarea durabilă şi la niveluri de preţ rezonabile a pieţei asigurărilor auto. De asemenea, în ce măsură îşi propune să intervină ASF, separat sau în concertare cu Consiliul Concurenţei, pe piaţa de asigurări auto, cu obiectivul corelării creşterilor înregistrate la preţurile poliţelor de asigurări RCA cu eficientizarea activităţii companiilor de asigurări, cu referire expresă la sporirea calităţii serviciilor şi scurtarea timpilor aferenţi”, a arătat Dumitriţa Gliga.

BVBStiri BVB

ALRO S.A. (ALR) (15/10/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (15/10/2021)

Convocare AGEA pentru data de 8 decembrie 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (15/10/2021)

Act aditional la contract de credit

ALRO S.A. (ALR) (15/10/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)