Update articol:

Greenpeace solicită autorităţilor să elimine obligativitatea prosumatorilor de a obţine autorizaţie de construire

Organizaţia de mediu Greenpeace solicită Guvernului şi Parlamentului să găsească soluţii rapide pentru a elimina din legislaţie obligaţia prosumatorilor de a obţine autorizaţie de construire, potrivit unui comunicat de presă.

Reprezentanţii ONG-ului amintesc că prosumatorii au fost exceptaţi de la obligaţia obţinerii acestei autorizaţii în iunie 2019, iar, printr-o modificare recentă a legii 50/1991 (privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii), Camera Deputaţilor a eliminat din textul de lege exceptarea panourilor fotovoltaice de la obţinerea autorizaţiei de construire.

Practic, acest lucru va constitui o barieră pentru cei care doresc să devină prosumatori. Aproape 26.000 cetăţeni sunt interesaţi să devină prosumatori şi au solicitat deja finanţare de la Administraţia Fondului pentru Mediu, susţin oficialii Greenpeace.

“E greu să găsim o explicaţie logică pentru această nouă modificare a legii făcută de Camera Deputaţilor. Foarte mulţi cetăţeni au aşteptat eliminarea autorizaţiei de construire, pentru că acest pas birocratic însemna costuri şi mult timp petrecut inutil pe la uşile autorităţilor. Reintroducerea autorizaţiei este incalificabilă”, a declarat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România, citat în comunicat.

Pe termen scurt, cei mai afectaţi vor fi cei care doresc să acceseze programul de finanţare pentru fotovoltaice derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Cei 26.000 de cetăţeni care au aplicat riscă să nu se încadreze în termenele de implementare stabilite în ghidul programului şi pot pierde finanţarea de 20.000 de lei.

“Solicităm Parlamentului României şi Guvernului să găsească rapid soluţii pentru ca montarea panourilor fotovoltaice şi termice, atât pe acoperiş, cât şi pe sol, să se facă cu minim efort şi cu respectarea normelor de siguranţă. Este nevoie de o procedură clară, unitară, pentru toate autorităţile locale din ţară şi distribuitorii şi furnizorii de energie”, spune Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România.

Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă, prezentă în peste 55 de ţări din întreaga lume, care acţionează pentru a schimba atitudini şi comportamente, pentru a proteja şi conserva mediul înconjurător şi pentru a promova pacea. Pentru a-şi păstra independenţa, Greenpeace nu acceptă donaţii de la guverne, partide politice sau companii, ci se bazează mai ales pe contribuţii de la persoane fizice. 

BVBStiri BVB

Erste Group Bank AG (EBS) (30/07/2021)

Rezultate teste stress 2021

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/07/2021)

Raport Auditor conform art. 92 ind. 3 Legea 24/2017- Sem. I 2021

VRANCART SA (VNC) (30/07/2021)

Raport auditor - art. 92 ind. 3 Legea 24/2017 - Tranzactii raportate in S1 2021