Update articol:

Grupul MOL a investit peste 20 de milioane USD în măsuri extinse de prevenire și combatere COVID-19 și a făcut donații în valoare de 5 milioane USD

Grupul MOL a investit peste 20 de milioane USD în măsuri extinse de prevenire și combatere COVID-19 și a făcut donații în valoare de 5 milioane USD

De la debutul pandemiei de COVID-19 și până în prezent, Grupul MOL a investit peste 20 de milioane USD în măsuri extinse de prevenire și combatere a infectării cu virusul SARS CoV 2 pentru angajații și clienții săi, în Europa Centrală și de Est. MOL a furnizat peste 8 milioane de măști medicale faciale, 14 milioane de mănuși de unică folosință, 170.000 de litri de dezinfectant, aproximativ 300.000 de teste COVID-19 și a făcut posibilă vaccinarea angajaților care și-au exprimat voluntar dorința, potrivit unui comunicat.  În plus față de angajamentele și politicile sale de responsabilitate socială corporativă, Grupul MOL a donat peste 5 milioane USD pentru susținerea sistemului medical, protejarea cadrelor medicale și a pacienților, în contextul crizei sanitare globale fără precedent.

„Grupul MOL a luat măsuri imediate pentru a proteja angajații și clienții și pentru a securiza fluxul aprovizionării, de care suntem responsabili în mai multe țări. O companie de anvergura MOL este, de asemenea, responsabilă pentru prosperitatea și bunăstarea socio-economică a comunităților locale, a societății în ansamblul ei, asumându-și uneori roluri și sarcini gestionate în mod normal de către autoritățile publice. Într-o situație de criză, trebuie să acționăm, să ne folosim resursele și să întindem o mână de ajutor. Sunt foarte mândru de companiile noastre membre, filiale și colegi care au contribuit cu abilitățile, capacitățile și infrastructura lor, oferind resurse și sprijin în acest moment vulnerabil. MOL se angajează pe deplin, acum mai mult ca oricând, să sprijine asistența medicală, copiii, cultura, cât și alte domenii care au nevoie de susținere,” a declarat József Molnár, CEO al Grupului MOL.

În Ungaria, MOL a sprijinit gestionarea și prevenirea crizei medicale COVID-19 printr-o donație în valoare de aproximativ 1,5 milioane USD, fondurile fiind alocate pentru achiziția de aparatură medicală, cât și alte resurse. În ultimul an, au fost donate 33 de sisteme de ventilaţie şi monitorizare respiratorie către mai multe spitale din Ungaria, iar peste 80.000 de litri de soluții de igienizare pentru mâini și suprafețe au ajuns la mai multe instituții.

Pentru a susține eforturile excepționale ale angajaților din domeniul sănătății, stațiile de servicii MOL au oferit gratuit peste 118.000 de cafele Fresh Corner, iar pentru ca aceștia să ajungă la serviciu în siguranță, le-a fost pus la dispoziție gratuit LIMO, serviciul de car sharing al MOL. În Ungaria, MOL a organizat campanii de vaccinare împreună cu furnizorii săi de servicii medicale, vaccinurile fiind accesibile nu doar angajaților care își desfășoară activitatea în infrastructuri critice, spre exemplu Rafinăria Dunărea, cât și tuturor celorlalți, indiferent de locație. De asemenea, toți angajații beneficiază periodic de teste de diagnostic (PCR și test antigen) și screening post COVID-19.

În Croația, compania de petrol și gaze INA, membră a Grupului MOL, a donat aproximativ 500.000 USD furnizorilor, instituțiilor și ONG-urilor locale. Compania a investit până în prezent aproximativ 3,6 milioane USD în măsuri extinse de prevenire și combatere a infectării cu virusul SARS CoV 2 pentru angajații și clienții săi. Au fost achiziționate peste 3 milioane de măști medicale faciale și 1,5 milioane de mănuși de unică folosință.

În Slovacia, Slovnaft a donat spitalelor 19 ventilatoare mecanice în valoare de peste 540.000 USD, iar angajații stațiilor de servicii au oferit peste 61.000 de cafele Fresh Corner paramedicilor și personalului medical din linia întâi. Slovnaft a început producția autohtonă pentru soluții de dezinfecție  –  Slovnaft hygi Fluid” –  și a donat peste 33.000 de litri, în valoare de 240.000 USD, instituțiilor sociale aflate în nevoie. Slovnaft a investit peste 6 milioane USD în măsuri extinse de prevenție și combatere a noului coronavirus pentru angajați și clienți: echipamente de protecție, generatoare de ozon, purificatoare de aer pe bază de plasmă, dezinfectanți, teste COVID-19, măști medicale faciale, campanii de vaccinare împotriva gripei și pneumococului. De asemenea, compania a oferit periodic angajaților testare COVID-19 gratuită.

În Republica Cehă, MOL a donat 3 ventilatoare către spitale și a oferit gratuit personalului medical 65.000 de cafele Fresh Corner, în valoare de 340.000 USD.

MOL Serbia a donat combustibil și fonduri pentru achiziționarea de echipamente medicale în valoare de peste 22.000 USD. Pentru siguranța și sănătatea tuturor angajaților și a familiilor acestora, MOL Serbia a achiziționat 86.600 de măști medicale faciale și 23.760 de perechi de mănuși de unică folosință.

MOL România a donat 1,3 milioane USD pentru echipamente medicale destinate spitalelor, în demersul de susținere a sistemului medical românesc pentru combaterea pandemiei.

MOL Pakistan a donat 20.000 USD pentru înființarea unui centru de carantină în Islamabad și a sprijinit comunitățile locale din zonele în care desfășoară operațiuni cu echipamente de protecție personală în valoare de 6.500 USD. Compania a efectuat peste 8.200 de teste pentru depistarea coronavirusului și a investit 240.000 USD în măsuri de prevenție extinse implementate în sediile de birouri și facilitățile de producție.

Pentru a contribui la prevenirea eficientă a bolilor, MOL a început să producă dezinfectanți în Ungaria, Croația și Slovacia, într-un moment în care, la nivel global,  stocurile erau insuficiente. În Ungaria, MOL a transformat una dintre unitățile de producție de lichide pentru spălat parbrizul în linie de producție pentru dezinfectanți de mâini și suprafețe, pe bază de etanol. Într-un an, doar în Ungaria au fost produși 4,5 milioane de litri de dezinfectant, aceștia fiind distribuiți către instituțiile cu rol cheie în lupta împotriva coronavirusului (spitale, școli, cămine, servicii publice, etc.). Produsele sunt comercializate în întreaga rețea de stații de servicii MOL.

Prin intermediul campaniilor de comunicare internă, Grupul MOL a informat angajații despre beneficiile vaccinării împotriva COVID-19. Grupul a lansat și un serviciul on-line de suport pentru sănătate mintală, Mental Hygi, pentru persoanele care se confruntă cu dificultăți și au nevoie de sprijin.

În contextul imprevizibil generat de pandemie începând cu luna martie 2020, Grupul MOL a reușit să mențină aprovizionarea cu energie, cât și securitatea energetică în regiune, operațiunile desfășurându-se la flux normal, fără oprire. Măsurile de prevenție eficiente și imediate pentru angajați și clienți, gestionarea disciplinată a costurilor operaționale (OPEX) și de capital (CAPEX), inițiativele strategice anterioare și modelul de afaceri integrat și competitiv al companiei, au avut o contribuție majoră la performanța Grupului. MOL a obținut rezultate foarte bune și a ajuns la un rezultat operațional EBITDA de 2 miliarde USD în 2020 și, chiar dacă față de 2019 câștigurile au fost mai mici, reacția rapidă, deciziile luate la momentul potrivit au permis companiei să genereze un flux de numerar liber mai puternic decât cel stabilit ca țintă orientativă în perioada pre COVID-19. Rezultatele bune au continuat să apară și în 2021, MOL înregistrând un rezultat operațional EBITDA de peste 660 milioane USD în primul trimestru al anului.

Grupul MOL este o companie de petrol şi gaze internaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de lucru dinamică formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 9 ţări, iar cele de explorare în 14 ţări. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2000 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est, dintre care 243 în România.

BVBStiri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (18/06/2021)

Act juridic de tipul celor prevazute la art. 234 din Regulamentul ASF 5/2018

PROMATERIS S.A. (PPL) (18/06/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

JUDETUL TIMIS (TIM28) (18/06/2021)

Plata cupon 41, rambursare rata principal 41 si calcul rata dobanda pentru cuponul 42

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/06/2021)

Acord de Exclusivitate incheiat cu ExxonMobil