Update articol:

Guvern: Testarea independentă a sistemului e-Terra a mai parcurs o rundă de evaluare; o nouă actualizare – cel târziu vineri, 7 august

guvern Sursa foto: facebook.com
Testarea independentă a sistemului e-Terra, realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică şi Cyberint, a mai parcurs o rundă de evaluare, un număr limitat de aspecte tehnice urmând să fie corectate înainte ca aplicaţia să fie expusă public.

Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis miercuri, echipa Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) lucrează în prezent la remedierea acestora, urmând ca fiecare corecţie să fie validată printr-o nouă rundă de testare înainte de a trece mai departe.

Această verificare are loc într-un mediu de testare controlat – exact pentru a evita ca astfel de aspecte să fie descoperite abia după ce aplicaţia devine publică.

În vederea pregătirii reluării activităţii, în paralel, ANCPI şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei au avut întâlniri directe cu notarii publici şi cu specialiştii în cadastru afectaţi de întrerupere, pentru a stabili împreună modul optim de reluare a operaţiunilor, precizează sursa citată.

“Aceste discuţii vor continua, în perioada următoare, cu toţi cei afectaţi, pentru ca procedura de reluare a activităţii să răspundă nevoilor tuturor sectoarelor afectate. Rezultatul discuţiilor de până acum stă la baza procedurii de reluare a activităţii, aflată în curs de elaborare şi testare, care va asigura că înregistrarea operaţiunilor respectă întocmai legea şi se desfăşoară cu un minimum de blocaje. Timpul acestei etape suplimentare de testare tehnică este folosit, în paralel, pentru finalizarea acestei proceduri”, se arată în comunicat.

Guvernul subliniază că sistemul va fi repus în funcţiune imediat ce toate testele şi validările tehnice vor fi finalizate cu succes şi anunţă o nouă actualizare publică a situaţiei pentru cel târziu vineri, 7 august, ce va include stadiul concret al remedierilor.

BVB | Știri BVB
ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (05/08/2026)

Erata Trading Update din S1 2026 - Tabel privind incasarile viitoare contractate

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (05/08/2026)

Demersuri privind vanzare statii de incarcare masini electrice

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII BT INDEX ROMANIA ETF BET TR (BTBETRETF) (05/08/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/08/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (05/08/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor