Testele de securitate, funcţionalitate şi performanţă ale sistemului e-Terra avansează bine, iar potrivit estimărilor platforma va deveni funcţională în cursul săptămânii viitoare, a informat vineri Guvernul.
Potrivit unui comunicat al Executivului, rangul cererilor este asigurat, iar pe toată durata în care sistemul electronic nu a fost disponibil cererile depuse la ghişeu, prin poştă sau curier au fost înregistrate cu menţionarea exactă a datei şi orei primirii.
“La repunerea în funcţiune, toate cererile – atât cele depuse prin corespondenţă, cât şi actele instrumentate de notarii publici, anterior blocării sistemului şi neînregistrate la OCPI-uri – vor fi introduse în registrul electronic cu păstrarea obligatorie a rangului lor legal. Valabilitatea extraselor de carte funciară deja eliberate şi valabile la momentul incidentului a fost, de asemenea, prelungită automat cu numărul de zile de indisponibilitate a sistemului, tocmai pentru a proteja rangul actelor notariale încheiate în această perioadă. Măsurile luate au ca scop protejarea rangului tuturor actelor autentificate pe durata întreruperii”, se arată în comunicatul citat.
Reluarea activităţii va fi etapizată, precizează sursa citată.
Astfel, pentru a evita blocarea sistemului chiar din primele ore și pentru a respecta ordinea de înregistrare, redeschiderea se va face în etape, stabilite împreună cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România: în prima zi – activitatea va fi dedicată înregistrării actelor autentificate în perioada de întrerupere și verificării funcționării aplicației, în colaborare directă cu notarii publici; începând cu a doua zi, sistemul va fi disponibil pentru notari și persoanele autorizate pentru a asigura același tratament tuturor beneficiarilor serviciilor ANCPI.
Acolo unde va fi nevoie, personal din alte birouri teritoriale va putea fi redirecţionat temporar către oficiile cu volum mai mare de cereri, evidenţiază Guvernul.
Referitor la cele aproximativ 94.000 de cereri aflate în termen, Executivul precizează că pentru cererile aflate deja în curs de soluţionare la momentul incidentului termenele legale au fost prelungite printr-o decizie internă a ANCPI, iar la reluarea activităţii resursele de personal disponibile vor fi mobilizate pentru soluţionarea acestora în termenul legal.
În comunicat sunt prezentate şi o serie de informaţii practice pentru utilizatori.
“În primele zile după redeschidere, plata cu cardul în aplicaţie nu va fi disponibilă – pot fi folosite plata prin ordin de plată sau la casieria oficiului, iar chitanţa va fi eliberată tot prin e-Terra. Documentele care dovedesc plata tarifelor pentru cereri nedepuse până la 15 iulie 2026 rămân valabile pentru înregistrare până cel târziu la 5 septembrie 2026. Fiecare oficiu teritorial va avea cel puţin o staţie de lucru dedicată publicului, cu personal care să sprijine proprietarii în vizualizarea cărţii funciare a imobilelor deţinute, iar pentru utilizatori vor fi puse la dispoziţie manuale şi materiale video de utilizare. Pentru orice dificultăţi întâmpinate în primele zile, ANCPI va organiza un call-center dedicat”, se explică în comunicat.
Executivul atrage atenţia că în primele zile este posibil ca, temporar, unele documente PDF să nu fie disponibile, ca urmare a nefinalizării transferului în cloudul guvernamental, subliniind că acestea nu sunt pierdute şi vor deveni accesibile pe măsură ce transferul se încheie.
“De asemenea, din cauza volumului acumulat, aplicaţia poate răspunde mai lent în primele zile; noua infrastructură este însă mai performantă decât cea anterioară, iar funcţionarea este de aşteptat să revină la parametri normali pe măsură ce volumul de accesări se stabilizează. Sistemul va fi monitorizat permanent, iar echipele tehnice vor interveni imediat în cazul oricărei disfuncţionalităţi”, se mai spune în comunicat.