Potrivit unui comunicat, Guvernul a aprobat în şedinţa extraordinară prelungirea până la data de 30 septembrie a perioadei în care Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica poate pune în aplicare măsurile de siguranţă prevăzute în HG nr. 603/2026.
”Este o măsură preventivă, care cel mai probabil nu va fi aplicată, însă a fost stabilită pentru a avea la dispoziţie pârghiile necesare în cazul oricărui scenariu. Prelungirea este justificată de menţinerea deficitului hidrologic sever pe Dunăre, de prognoza unor temperaturi ridicate şi a creşterii consumului de energie electrică în orele de vârf, precum şi de producţia redusă prognozată din surse eoliene şi fotovoltaice. În acelaşi timp, există riscul limitării posibilităţilor de import în cazul unei eventuale crize regionale de energie”, a explicat Guvernul, potrivit Agerpres.
În aceste condiţii, vulnerabilitatea principală a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN) o reprezintă deficitul de producţie dispecerizabilă în intervalul 18:00 – 22:00, precum şi eventuala limitare a posibilităţilor de import.
Prin urmare, se menţine necesitatea instrumentelor de intervenţie prevăzute de HG nr. 603/2026 pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă a SEN, se arată în comunicat.
***
Prin HG nr. 603/2026, Transelectrica a fost mandatată, iniţial până la data de 31 august 2026, să pună în aplicare măsuri de siguranţă în cazul în care este ameninţată siguranţa fizică ori securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalaţiilor ori integritatea Sistemului Electroenergetic Naţional.
Măsurile sunt aplicate în ordinea stabilită prin HG nr. 603/2026, şi anume: creşterea rezervelor tehnologice ale unităţilor de producţie care pot funcţiona pe combustibil alternativ, pornirea grupurilor aflate în rezervă tehnică, reducerea sau anularea capacităţii disponibile de interconexiune şi a schimburilor notificate pe direcţia export, precum şi, în ultimă instanţă, limitarea în tranşe a consumului de energie electrică.
Transelectrica stabileşte necesitatea şi momentul aplicării efective a măsurilor, cu informarea ANRE şi a Ministerului Energiei, şi are obligaţia de a anunţa participanţii la piaţă cu cel puţin 24 de ore înainte.
Prin prelungirea aprobată de Guvern, acest cadru de intervenţie rămâne disponibil până la 30 septembrie 2026, în cazul în care condiţiile din SEN impun aplicarea sa, a indicat sursa citată.
Pe 31 iulie, autorităţile au declarat stare de alertă la nivel naţional în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producţiei de energie electrică. “Am declarat stare de alertă la nivel naţional pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producţiei de energie electrică din cauza secetei şi a debitelor scăzute atât pe râuri, dar mai ales pe fluviul Dunărea”, a anunţat, la acea dată, premierul interimar Ilie Bolojan.