Update articol:

Guvernul a prelungit cu 30 de zile posibilitatea ca Transelectrica să pună în aplicare măsuri de siguranţă pe piaţa de energie electrică (Cărbunaru)

Guvernul a prelungit cu 30 de zile posibilitatea ca Transelectrica să pună în aplicare măsuri de siguranţă pe piaţa de energie electrică (Cărbunaru)
 - poza 1
Guvernul a aprobat, vineri, hotărârea privind prelungirea perioadei de aplicare a prevederilor HG 782 din 2026 pentru punerea în aplicare a unor măsuri de siguranţă pe piaţa de energie electrică, noul termen fiind 30 noiembrie, a anunţat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului.

“Sunt măsuri preventive, sunt şi acum în vigoare, până la momentul actual nu a fost necesar să fie puse în aplicarea de către Transelectrica, dar acest normativ este necesar. Ce conţine practic această hotărâre: dacă este ameninţată siguranţa fizică ori securitatea persoanelor, aparatelor sau instalaţiilor sau integritatea sistemului electroenergetic naţional, atunci Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA este abilitată să pună în aplicare următoarele măsuri de siguranţă, în această ordine de prioritate: în primul rând, creşterea rezervelor tehnologice de sisteme din unităţile de producţie care pot funcţiona pe combustibil alternativ, pentru a-l utiliza după caz; în al doilea rând, pornirea grupurilor aflate în rezervă tehnică la dispoziţia dispeceratului energetic naţional; apoi, reducerea, respectiv anularea capacităţii disponibile de interconexiune pe direcţia export şi, de asemenea, reducerea sau anularea schimburilor notificate pe această direcţie. Şi, nu în ultimul rând, limitarea în tranşe a consumului de energie electrică în condiţiile stabilite prin normativul de limitare a consumului de energie electrică pe tranşe în situaţii de criză apărute în funcţionarea Sistemului Electroenergetic Naţional”, a explicat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Semnare amendament privind creditul sindicalizat de pana la 600 milioane USD

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (30/10/2026)

Incasarea integrala a contravalorii pachetului Complex Hotelier Dambovita S.A.

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (30/10/2026)

Notificare prag detineri > 5%