Update articol:

Horia Constantinescu: Punctul de vedere la Hotelului Radisson este absolut jenant; vom continua controalele şi le vom extinde şi la alte hoteluri similare, pentru că ceea ce am gasit aici ne trage un mare semnal de alarmă

Horia Constantinescu

Punctul de vedere la Hotelului Radisson este absolut jenant, nu există nici o scuză, indiferent de situaţia pandemică pe care o traversăm, ne-a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, după ce oficialii Radisson au reacționat după amenzile date de ANPC, transmiţând că “situația, care a atras atenția publicului și a media, se referă la o zonă limitată și la un moment punctual care nu sunt relevante pentru standardul și experiența oferită clienților”. 

Horia Constantinescu ne-a spus: “Nu există nici o scuză să ai în bucătărie produse expirate, produsele aflate pe masă la micul dejun să fie recuperate şi servite în zilele următoare. Nu există absolut nici o scuză ca în bucătărie să fie o lipsă acută de igienă. Nu există nici o scuză dată de pandemie sau  lipsa forţei de muncă să existe mobilier de la momentul în care hotelul a fost inaugurat.

Nu există nici o scuză  ca inventarul moale – adică cearşafuri, feţele de pernă, protecţiile de saltea – să nu fie curăţate corespunzător într-un hotel cu pretenţii financiare mari la recepţie.

Nu este de dorit în nici un hotel, indiferent de costul camerei, dar cu atît mai mult pretenţiile pe care  ar trebui să le aibă de la propriile servicii trebuie să fie la nivel de 5 stele.

Colegii mei nu au inventat lucrurile pe care le-au constatat, sunt zeci de fotografii şi  filmări care confirmă ce au găsit.

Din păcate, şi camerele ocupate pe care noi nu am putut să le controlăm sunt, probabil, în aceeaşi situatie. Este o acţiune care va continua până ne dăm seama că ne impunem punctul de vedere în direcţia constructivă.

Mi-ar fi plăcut ca, în locul unor comunicate de presă, oficialii Radisson să fi transmis presei că au achiziţionat mobilă pentru a o înlocui pe cea deteriorată; să fi transmis scuze pentru ceea ce colegii noştri au constatat. Mi-ar fi plăcut ca abordarea să fie cu totul alta – să repare chitul sărit în zonele de baie, să facă lucrurile aşa cum trebuie, să renoveze holurile, în condiţiile în care hotelul reprezintă o sursă de venit pentru ei, să înţeleagă că trebuie să facă investiţii pentru a păstra nivelul.

Îi asigur că vom continua controalele şi nu numai acolo, vom extinde controlul şi la alte hoteluri similare, pentru că ceea ce am gasit aici ne trage un mare semnal de alarmă.

Putem înţelege că turismul nu a funcţionat la parametri, dar nu pot să înţeleg de ce un operator economic nu închide 80 dintre camere şi funcţionează cu mai puţine din cauză că nu are personal suficient. Dar sunt zile în care hotelul acesta se umple – fie că e weekend, fie că sunt turişti ce vin la cazinou, fie că au musafiri invitaţi ai delegaţiilor oficiale ce le calcă deseori pragul  – asta însemană că au încasări şi, în consecinţă, trebuie să se asigure că serviciile puse pe piaţă  sunt la nivelul celor 5 stele.

Ei trebuiau să transmită: «Ne-am asumat ce au găsit comisarii ANPC, motiv pentru care acum vă arătăm cum arată bucătăria curăţată, o cameră renovată, mobilierul înlocuit, vă arătăm că am înţeles, ne-am asumat şi ne punem pe treabă. Aşa trebuia să fie comunicatul de presă, nu unul în care vii şi ne povesteşti că a venit SGS şi ţi-a făcut evaluarea, pentru că atunci mă întreb care e probitatea morală a SGS atunci când vine în România”.

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de 33.000 de lei operatorului economic SC Nemo Investement Vehicle S.A. (Hotelul Radisson Blue) din cauza unor nereguli importante constatate în zona de bucătărie şi în cea de cazare, iar președintele ANPC Horia Constantinescu a spus că va face adresă pentru a fi reevaluată clasificarea Radisson Hotel, în urma extinderii controlului.

Preşedintele ANPC ne-a mai spus că va cere în continuare autorităţilor declasificarea hotelui.

 

Poziția Radisson, după amenzile ANPC: Situația din prezent, care a atras atenția publicului și a media, se referă la o zonă limitată și la un moment punctual care nu sunt relevante pentru standardul și experiența oferită clienților; suntem deschiși oricărei inspecții

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/06/2022)

Finalizarea ofertei publice de cumparare

TERAPLAST SA (TRP) (24/06/2022)

Desemnare agent de plata pentru dividende 2021

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (24/06/2022)

Acceptare mandate membri provizorii Directorat

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (24/06/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/06/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)