Update articol:

Huawei România a donat 100.000 de dolari către Salvați Copiii, pentru programul Ora de Net  

Huawei România a făcut, astăzi, o donație în valoare de 100.000 de dolari către Salvați Copiii, pentru sprijinirea programului Ora de Net, un proiect pentru promovarea siguranței pe internet pentru copii și adolescenți.

Huawei România își reiterează sprijinul oferit tinerilor printr-o nouă inițiativă desfășurată împreună cu Organizația Salvați Copiii. Încă din 2014, compania a demarat acțiuni de sprijinire a segmentului educațional, iar prin această nouă activitate, Huawei vrea să ajungă la un public tânăr chiar mai larg.

”Huawei a prețuit întotdeauna tinerii de pretutindeni, deoarece compania a înțeles încă de la înființare că ei sunt viitorul pe care trebuie să ne bazăm și pe care să îl cultivăm încă de la bun început. Huawei România s-a implicat deja în sprijinirea tinerelor talente, de-a lungul anilor, prin mai multe programe educaționale, iar acum credem că a sosit momentul să facem un pas înainte și să colaborăm cu Salvați Copiii. Apreciem foarte mult activitățile pe care aceștia le desfășoară, iar Ora de Net este un program pentru care avem o admirație aparte. Tocmai de aceea, suntem mai mult decât onorați să fim parte din această cooperare”, a declarat George Zhang, CEO Huawei România, în cadrul unei conferințe de presă.

“Într-o societate în care tehnologia evoluează zilnic și copiii au acces de la vârste din ce în ce mai mici la dispozitive mobile, educația cu privire la mediul digital este esențială. Prin intermediul programului Ora de Net, oferim părinților și cadrelor didactice resursele și instrumentele necesare prin care aceștia să își protejeze copiii împotriva pericolelor online și să îi îndrume către o navigare utilă. Salutăm inițiativa celor de la Huawei întrucât doar prin colaborare putem crea un spațiu sigur în care copiii noștri să poată explora pentru a-și dezvolta abilitățile și a evolua armonios” a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii.

Între 2008 și 2018, în cadrul programului Ora de Net au fost implicați în activități directe peste 500.000 de copii, părinți și cadre didactice.

Parteneriatul dintre Huawei și Salvați Copiii se va desfășura pe mai multe paliere. Organizația a dezvoltat primul curs acreditat de Ministerul Educației Naționale cu durata de 60 de ore adresat cadrelor didactice, ce vizează ”Folosirea utilă, creativă și sigură a internetului.” Există echipe de formatori și specialiști prezenți în toate județele țării, iar cu sprijinul Huawei, vor fi formate la nivel național 2.000 de cadre didactice.

În cazul activităților adresate copiilor, va fi realizată o cercetare cu privire la felul în care Internetul este folosit în familie, în special în cazul copiilor cu vârste mici. Pe baza analizei, Salvați Copiii va dezvolta o serie de resurse adresate copiilor, care vor fi diseminate prin intermediul rețelei de învățători și educatori. Alături de Huawei, organizația dorește să implice 1.000 de educatori și 20.000 de copii în activități educaționale, în întreaga țară.

În ceea ce privește informarea părinților, studiile de specialitate arată că relația copiilor cu părinții este unul dintre cei mai importanți predictori pentru succesul lor în viață. Organizația va pregăti evenimente publice adresate părinților. În cadrul acestora, se vor aborda teme precum:

  • Cum au ajuns copiii să fie atât de intim legați de tehnologie și de dispozitivele smart?
  • Ce îi atrage pe copii și tineri la mediul online?
  • Ce pot face, în calitate de părinte, pentru a menține o relație apropiată cu copilul meu?
  • Recomandări pentru siguranța online a copiilor.

Cu ajutorul Huawei, Salvați Copiii va informa peste 1.000 de părinți prin evenimente publice organizate în 10 orașe din România.

HUAWEI operează în peste 170 de țări și regiuni și are peste 180.000 de angajați. HUAWEI este o companie privată, fondată în 1987, deținută integral de către angajații săi.

HUAWEI este un furnizor global de vârf al dispozitivelor inteligente și de infrastructură pentru tehnologia informației și comunicațiilor (ICT). Prin soluțiile integrate în patru domenii-cheie – rețele telecom, IT, dispozitive inteligente și servicii de cloud – ne angajăm să aducem digitalul fiecărei persoane, case și organizații, pentru o lume pe deplin conectată și inteligentă.

Portofoliul HUAWEI cuprinde produse, soluții și servicii end-to-end competitive și securizate.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (23/10/2020)

Tranzactii raportate conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

COS TARGOVISTE S.A. (COS) (23/10/2020)

Stadiu procedura insoventei

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Hotarari AGA O & E 23.10.2020