Emmanuel Macron va organiza joi, cu patru zile înaintea summitului G7, o videoconferinţă între membrii acestui forum al puterilor industrializate, China şi alte câteva ţări emergente, pentru a consolida “cooperarea” dintre marile economii mondiale, a anunţat marţi Palatul Elysee, notează AFP, potrivit Agerpres.
Această conferinţă, numită “summit de convergenţă mondială pentru creştere”, “semnalează o nouă disponibilitate a Chinei, a Statelor Unite şi a Europei de a se angaja într-un demers economic coordonat”, a declarat preşedinţia franceză într-un comunicat.
Ea va reuni reprezentanţi ai G7 (Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Italia, Japonia, Regatul Unit), dar şi ai Chinei şi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI). Ţările deja invitate la summitul G7, programat în perioada 15-17 iunie la Evian, în zona de centru-est a Franţei, vor participa, de asemenea, la videoconferinţa de joi (Brazilia, Coreea de Sud, India, Kenya şi Egipt).
“Acest summit îşi propune să iniţieze o cooperare între economiile sistemice şi cele emergente pentru a atenua tensiunile şi a crea condiţiile unei creşteri echilibrate, durabile şi partajate”, a explicat Palatul Elysée, amintind că “reducerea dezechilibrelor macroeconomice globale este o prioritate” a preşedintelui francez, Emmanuel Macron, pentru G7.
Franţa doreşte în special “să restaureze o industrie puternică în Europa” şi “să echilibreze comerţul cu China, precum şi cu Statele Unite”.
Lupta împotriva dezechilibrelor este “şi în interesul ţărilor celor mai fragile”, consideră preşedinţia franceză care vede în această întâlnire “o contribuţie la G20” programat în decembrie în Statele Unite.
China este membră a G20, dar nu şi a G7, spre deosebire de Statele Unite şi de cele mai mari economii europene care aparţin ambelor cluburi.
Şeful statului francez a propus încă din decembrie o abordare “cooperantă” pentru acest proiect, lăsând totodată să planeze ameninţarea unor “taxe vamale” europene “asupra produselor chinezeşti” dacă Beijingul nu respectă regulile jocului.
În ianuarie, el estimase că, în ceea ce priveşte comerţul, Europa are “o dublă problemă: agresivitatea chineză şi taxele vamale americane”, adăugând că “este o mare problemă să le ai pe amândouă în acelaşi timp”.
Miercuri, ca un alt preambul la summitul de la Evian, Emmanuel Macron va primi la Palatul Elysee “reprezentanţi ai societăţii civile, ai partenerilor sociali, ai lumii economice, ai fundaţiilor, ai grupurilor de reflecţie şi ai tineretului”.
Discuţiile lor “se vor concentra pe provocările legate de dezvoltare şi parteneriate internaţionale, securizarea lanţurilor de aprovizionare pentru resurse critice, sectorul digital şi inteligenţa artificială, precum şi pe protejarea statului de drept, a libertăţilor fundamentale, a spaţiului civic şi a rolului tinerilor în democraţiile noastre”, conform unui alt comunicat.
Emmanuel Macron urmează apoi să se întâlnească vineri seară la Paris cu prim-ministrul canadian, Mark Carney, iar duminică, la Nisa, cu şeful guvernului indian, Narendra Modi, pentru un eveniment dedicat tehnologiei.
El îşi va întâmpina omologii din G7 luni seară la Evian, staţiune din Alpii francezi pe malul lacului Leman, pentru un summit de trei zile.